Protosinghelul Ieremia Berbec, ucenic al părintelui Arsenie Papacioc, este una din fețele bisericești care acordă importanță lumii digitale și o consideră o provocare de care nu trebuie să fugă Biserica, ci să o folosească așa cum apostolii foloseau piețele publice pentru predicarea Evangheliei. Consideră că este nevoie nu doar de un cult al eroilor care fac mari fapte de arme, ci și al celor care fac micile fapte ale împlinirii voii lui Dumnezeu într-o lume care caută tot mai puțin adevărul Său iar exemplele date de Protosinghelul Ieremia Berbec sunt al unei sucevence octogenare, bolnavă de COVID-19 care s-a rugat după cum i-a spus duhovnicul și s-a vindecat, al unei tinere care nu a vrut să avorteze și al unei femei de profesie medic care a preferat să aducă pe lume un copil cu deficiențe decât să îl piardă după cinci sarcini pierdute.

Mitropolitul Nicolae al celor două Americi l-a hirotesit stareț al Mănăstirii Middletown, singura din diaspora care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Dimitrie cel Nou, pe Părintele Protosinghel Ieremia Berbec. O informare oficială în acest sens apare pe contul de facebook al Mănăstirii Putna care face trimitere la un articol de pe agenția de presă a Patriarhiei Române, Basilica. Protosinghelul, născut pe 6 noiembrie 1978, a făcut parte timp de 13 ani din obștea Putnei căreia i s-a alăturat din 2007 și a fost, de asemenea, ucenic al părintelui Arsenie Papacioc. Licențiat în teologie și a absolvit recent un master la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, părintele stareț Ieremia Berbec este și doctor în matematică al Universității din Berkley, California, unde a studiat în perioada 2002 – 2007, adică până să se alăture obștii monahale de la Putna. Departamentul de matematică al Universității din Berkley, California se situează printre primele 10 din lume.

Și-a părăsit anul acesta mănăstirea de metanie după o îndelungă perioadă în care a cântărit această decizie. Schimbarea s-a făcut cu binecuvântarea părintelui Arhimandrit Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen și – fapt care indică într-adevăr o chibzuință mai îndelungată nu doar o decizie de moment – a celui care i-a succedat ÎPS Pimen Suceveanul la conducerea Arhiepiescopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Cam cu două săptămâni înainte ca Protosinghel Ieremia Berbec să fie hirotesit stareț la Mănăstirea Middletown, respectivul așezământ monahal românesc de pe continentul nord american a primit un fragment din moaștele Sf. Ier. Ioan Maximovici (1896 – 1966), Episcop de Shanghai și San Francisco Acesta este unul dintre sfinții la care Părintele Stareț Ieremia Berbec se ruga săptămânal în perioada studenției sale la Universitatea din Berkley, California.

În ce privește ceremonia religioasă de hirotesire, aceasta a avut loc sâmbăta trecută, odată cu serbarea hramului mănăstirii din statul american New York. Hramul a fost serbat la sfârșit de săptămână pentru a permite participarea credincioșilor veniți de la distanță.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae i-a oferit noului stareț gramata oficială de numire în această poziție, o cruce de binecuvântare și toiagul de stareț. Părintele Mitropolit a spus că misiunea pe pământ american la care protosinghelul Ieremia Berbec a fost chemat este una nobilă și provocatoare, o cruce grea, dar împlinitoare, pentru care este nevoie de multă rugăciune.

Noul stareț și-a exprimat dorința de a trăi într-o mănăstire autentică. Aceasta implică ascultarea și lucrarea cu binecuvântare. „Eu asta îmi și doresc: să fiu în ascultare și binecuvântare”, a spus el, citat de Basilica.

Potrivit sursei citate, primul conducător al Mănăstirii Middletown a fost Părintele Arhimandrit Clement Haralam, Marele Eclesiarh al Catedraei Patriarhale din București, unde se află moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou.

De altfel, Părintele Stareț Ieremia Berbec se remarcă printre clericii creștin ortodocși cu de o mare deschidere spre nou, spre utilizarea tehnologiei spre a servi scopului misionar creștin și activității Bisericii.

Într-un interviu dat agenției de presă Basilica înainte cu doi ani de a fi hirotesit stareț al mănăstirii nord americane, Părintele Stareț Ieremia Berbec făcea o interesantă comparație între lumea digitală și ceea ce era odinioară piața publică din perioada apostolică.

De asemenea, el susține că așa cum trupul este o provocare pe care trebuie să o depășim nu prin a scăpa de el, ci prin sfințirea sa odată cu lepădarea de patimi, tot așa și lumea digitală este o provocare de care nu trebuie să fugim.

„Cei care afirmă că nu este potrivit pentru Biserica Ortodoxă să folosească aceste mijloace digitale sau să fie prezentă în mediile virtuale, argumentează că „duhul internetului” este străin de, chiar în opoziție cu „duhul ortodox”, pentru că este unul al timpului „Acum”, al imediatului, al superficialităţii, de multe ori al măştilor, al promovării de sine, al unei realităţi şi identităţi virtuale, de multe ori false, al relaţiilor pe orizontală şi nu pe verticală, al relaţiilor triviale şi nu personale etc. Implicit, spun ei, mesajul creștin ortodox va fi deformat dacă este prezentat în aceste medii (s.n.). Pe de altă parte, cei care susțin prezența Ortodoxiei, cu ethos-ul ei, în spațiul virtual, argumentează că lumea digitală actuală este ceea ce era piaţa publică în timpul Apostolilor (unde Sf. Ap. Pavel, în Atena, se lua zilnic la întrebări cu cei ce se întâmplau să fie de față, cf. Fapte 17:17), marile drumuri din Imperiul Roman sau „Drumul mătăsii” – un drum al schimburilor inter-culturale prin excelență – drumuri pe care şi ortodocşii sunt obligaţi să meargă, şi că nu ar trebui să ne fie frică de internet ci să-l aducem în slujba noastră; pentru că așa au făcut misionarii creștini de-a lungul secolelor pentru a duce mesajul cel bun al lui Hristos – Evanghelia, la toate neamurile pământului. Este clar că această noutate a timpurilor noastre este o provocare pentru noi, ca și creștini în lume. Dar o provocare în acest sens este și trupul nostru și, în general, contactul nostru cu „duhul lumii” – pofta ochilor, pofta trupului, trufia vieții (cf. 1 Ioan 2: 16). Iar de trup nu ne putem izola. Din contră, el, trupul, are un mare rol în faptul că noi suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, așa cum o afirmă Sfântul Grigorie Palama. Noi suntem chemați nu să scăpăm de trup, ca de un rău, cum se considera în filozofia antică sau cum se consideră în spiritualitățile orientale, ci să ne sfințim trupurile prin curățirea de patimile trupești și împărtășirea de harul lui Dumnezeu. Așadar noi ca și creștini suntem chemați nu să fugim din fața provocărilor pe care ni le aduce contactul cu lumea, ci să le biruim, să ne sfințim pe noi înșine în contact cu ele și, prin aceasta, să sfințim lumea în care trăim. Este chemarea generală a creștinului în această lume, de a realiza planul lui Dumnezeu cu creația, care implică sfințirea ei. În acest sens, am văzut că Părinții noștri contemporani nu s-au dat înapoi din fața tehnologiei: au dat interviuri audio sau video, au folosit telefonul etc.”, menționa, printre altele, protosinghelul Ieremia Berbec.

Poziția acestuia este că prezența oficială a Bisericii în mediul virtual este o fereastră credibilă pe care Biserica o ține deschisă spre lume iar a ține deschisă această fereastră nu este ușor, ci prezintă foarte multe provocări, însă „trebuie să rămână deschisă pentru sfințirea lumii”. De asemenea, a surprins o realitate destul de crudă din lumea digitală de care a ținut să se delimiteze: din păcate, mult prea mulți dintre creștinii ortodocși români aleg să nu-și mărturisească public convingerile și, dacă o fac, mulți o fac la adăpostul pseudonimelor. În acest sens, continuă protosinghelul Ieremia Berbec făcând trimitere la criticarea de către reputatul profesor Jean-Claude Larchet a folosirii pseudonimelor pe forum-uri sau blog-uri, „A fi creştin înseamnă să fii o persoană nu un personaj, să ai un chip nu o mască. A fi creştin înseamnă a avea un nume, cel primit la botez şi cel pe care îl rosteşte preotul de fiecare dată când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, concluzionând, îmi pare mie ca nu numai folositor ci şi necesar din punct de vedere duhovnicesc ca toate forum-urile şi blog-urile ortodoxe să adopte un cod etic care cere tuturor participanţilor să se exprime cu identitatea lor reală”.

Pe de altă parte, protosinghelul Ieremia Berbec s-a remarcat și prin abordări tranșante pe subiecte delicate, explicând că deși azi, când eroii sunt cei din filme și celebritățile, este nevoie mai mult ca oricând de un cult al eroilor – „dar nu în sensul de comemorare, ci în sensul de educare în a-i urma”. „Nu mai găsim în jur neînfricarea aceea eroică, omul care se ridică peste frica de moarte, peste condiția lui și se dăruiește pe sine pentru aproapele, pentru țară”, spunea protosinghelul Ieremia Berbec în luna mai a acestui an. El precizat că acest cult al eroilor nu trebuie neapărat să glorifice marile fapte de arme, ci micile fapte de împlinire a voii lui Dumnezeu într-o lume care caută tot mai puțin adevărul Lui.

În acest sens, Protos. Ieremia a oferit trei exemple iar primul ține chiar de atitudinea față de  COVID-19 și vine de la o familie din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în care s-au infectat toți cu noul coronavirus, cel mai grav îmbolnăvindu-se o octogenară, Stela, care era pe moarte. Spitalele sucevene fiind pline, copiii au decis, cu acordul ei, să o îngrijească acasă, „să nu moară printre străini”. „Dumnezeu a primit jertfa lor și ascultarea femeii, care, după o convorbire telefonică cu duhovnicul, a început să citească, cu greu, acatistul Sfântului Nectarie. A doua zi, s-a sculat pe marginea patului și cerea să brodeze la cămășile naționale pe care le împodobea cu mărgele. Pentru alți oameni poate să fie sminteală. Personal, o văd ca o faptă eroică”, spune părintele protosinghel adăugând că femeia a mers „refăcută” în Duminica Vindecării orbului la biserică. Un alt exemplu de eroism i-a fost comunicat părintelui de o profesoară din Basarabia. La o oră de dezvoltare personală de la clasa a V-a, o fetiță, Alexandra, a spus în fața clasei: „Vreau să știți cu toții că eu am o mamă eroină și o iubesc foarte mult”. Mama ei o născuse când era încă elevă, iar presiunile să facă avort au fost uriașe. „Eu astăzi sunt în viață datorită mamei mele. Sunt colega voastră, pentru că mama mea m-a iubit din prima clipă”, ar fi spus adolescenta, citată de părintele protosinghel. Părintele Ieremia Berbec a mai menționat cazul altei mame, medic care după ce a pierdut cinci sarcini și a rămas din nou gravidă, i s-a spus să avorteze copilul, pentru că va avea malformații, însă a născut o fetiță, care, deși are malformații și nu poate vorbi, este foarte iubită de întreaga familie iar după ea, Dumnezeu i-a dăruit femeii alți trei copii deplin sănătoși.

 

Sursa: știreadeiași.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.