Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat că va fi suplimentat numărul de paznici şi de poliţişti în mijloacele de transport în comun pentru a exista un control mai bun privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară de către pasageri. Şeful Executivului a adăugat că va fi solicitată şi implicarea mai seriosă din partea Metrorex şi vor fi discuţii şi cu Primăria Capitalei pentru a creşte implicarea din partea managementului Societăţii de Transporturi Bucureşti (STB), relateaza news.ro.
„Am discutat acest subiect şi vom suplimenta. De asemenea, vom cere o implicare mai serioasă din partea conducerii Metrorex, mai ales a metroului, pentru că în mijloacele de suprafaţă, sigur, vom discuta cu Primăria Capitalei, pentru că acum avem partener, avem cu cine să discutăm şi, aici, să existe o mai mare implicare din partea management-ului STB în asigurarea respectării regulilor”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat luni dacă e luată în considerare suplimentarea numărului de paznici şi poliţişti.
Premierul a mai spus că a observat că există un grad de conformare al românilor privind măsurile de protecţie sanitară în mijloacele de transport în comun.
„Vă spun sincer, din ce am văzut, există un grad de conformare. Aproape, nu am văzut, în ultima perioadă, în troleibuze, în tramvaie oamenii care să nu poarte mască. La metrou, de asemenea, ştiţi că noi am pus echipaj. Sunt poliţişti nemulţumiţi că de ce i-am pus acolo, să le ceară oamenilor, care intră în metrou şi folosesc metroul, să respecte normele de protecţie a sănătăţii publice şi, aici, încercăm să intensificăm prezenţa forţelor de ordine şi să asigurăm creşterea gradului de conformare”, a concluzionat Orban.
Lasa un raspuns