Producătorii agricoli din judeţ vor primi ajutor financiar de la bugetul de stat. În colegiul prefectural de astăzi, 26 octombrie, pe ordinea de zi a fost raportul Direcţiei pentru Agricultură Suceava.

Potrivit unui comunicat emis de către Instituţia Prefectului, pentru „compensarea” fenomenului de secetă din acest an se va  acorda suma de   100 lei/ ha. Până la data de 15.10.2012  au fost înregistrate un număr de 31.488 cereri pentru o suprafaţă de 76.157 de hectare, reprezentând 87% din totalul  de 35.999  beneficiari aflaţi în evidenţa APIA –  Centrul judeţean Suceava. Suma totală solicitată ca ajutor se ridică la 7.615.700 lei.

„Sprijinirea producătorilor agricoli prin acordarea de ajutoare financiare  şi subvenţii de la bugetul de stat, precum şi accesarea de fonduri europene reprezintă modalităţi concrete de  impulsionare a fermierilor pentru dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea  sectorului agricol.  Trebuie acordată o atenţie deosebită  formelor de sprijin financiar de care pot beneficia producătorii agricoli”, a declarat prefectul judeţului Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.