Legea nr. 4/2021 privind protecția drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecțiuni alergice a fost publicată în Monitorul oficial
Prezenta lege instituie cadrul normativ pentru protecția, siguranța vieții și respectarea, în condiții de egalitate și nediscriminare, a drepturilor persoanelor diagnosticate, precum și ale celor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu următoarele boli și afecțiuni alergice:
a)astm bronșic;
b)rinită alergică;
c)alergie alimentară;
d)rinoconjunctivită alergică;
e)dermatită alergică.
Potrivit legii, persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu boli și afecțiuni alergice le sunt decontate analizele și testele specifice necesare diagnosticării prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, la recomandarea medicului alergolog, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
Prezenta lege nu se aplică persoanelor diagnosticate sau care sunt suspectate a fi diagnosticate cu intoleranțe alimentare sau boală celiacă.
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi se înființează Registrul național pentru evidența persoanelor cu boli și afecțiuni alergice, al cărui model se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Medicii alergologi sunt responsabili de a de a introduce persoanele diagnosticate în cadrul registrului.
Persoanelor diagnosticate cu boli sau afecțiuni alergice și persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecțiuni alergice le este permis accesul în şcoli, spitale sau hoteluri cu propria hrană și propriul tratament.
Totodată, potrIvit legii, fiecare persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și care prezintă risc de șoc anafilactic beneficiază, anual și în mod gratuit, de o doză de adrenalină pentru autoinjectare, în baza documentului medical eliberat de medicul alergolog. Dozele de adrenalină se distribuie cu începere din prima zi lucrătoare a lunii ianuarie și se decontează potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
Actul normativ mai prevede ca unitățile de învățământ, cele spitalicești şi de cazare sau care care organizează tabere pentru copii trebuie să aibă cel puţin o doză de adrenalină pentru autoinjectare, încadrată în termenul de valabilitate înscris pe ambalaj.
Sursa: Legestart.ro
Lasa un raspuns