În urma verificărilor și a investigațiilor efectuate, privind apelul efectuat prin SNUAU 112 de către Moisuc Andrei, la 13.01.2021, care a sesizat faptul că mai multe autoturisme blochează drumul, au fost  identificate  și  a fost dispusă efectuarea în continuare a urmării penale, în calitate de suspect, față de doi bărbați, ambii din comuna Mănăstirea Humorului, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,împiedicarea sau îngreunarea circulației rutiere” și au fost  aplicate 8  sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4250 lei, pentru  ,,Constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și alte acte de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordinea socială”.

           Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Postului de Poliţie Mănăstirea Humorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,împiedicare sau îngreunare a circulației publice” și ,,amenințarea

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.