Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, susține că, spre deosebire de Guvernul Cîțu al Coaliției de Dreapta (PNL-USRPLUS, UDMR),  PSD vine în fața alegătorilor cu un buget alternativ care scoate România din cercul vicios al austerității.

„Am gândit un buget care pune accentul pe dezvoltarea țării, un buget în care salariile, pensiile și alocațiile nu sunt înghețate ci crescute în conformitate cu ceea ce prevede legea pentru fiecare categorie socială în parte. Cifrele acestui buget, datele și măsurile concrete, vor fi prezentate miercuri, 27 ianuarie, în conferința de presă susținută de președintele PSD Marcel Ciolacu, alături de specialiștii social-democrați”, a precizat Ioan Stan.

Acesta a adăugat că, între timp, se poate observa că țările din întreaga Europă și-au construit bugetele pentru relansarea economiilor și pentru a se dezvolta, în timp ce premierul Câțu face exact invers, promovând tăieri și diverse măsuri de austeritate.

„Este o minciună că nu se poate! Cu priceperea pe care a demonstrat-o de fiecare dată când a guvernat, PSD a elaborat proiectul său alternativ pentru bugetul național al anului 2021 tocmai pentru a le demonstra românilor că există resurse și soluții atunci când se vrea și atunci când pui interesul țării pe primul loc, nu interesele clientelei de partid.

Da, se poate! Putem să creștem resursele alocate sănătății cu 30%, cele pentru educație cu 18%, iar investițiile să fie mai mari cu 18%, în acest an. Într-adevăr, noi putem! Putem să relansăm economia, să determinăm înființarea a peste 100.000 de noi locuri de muncă, să creștem veniturile țării, să atragem masiv fonduri europene și pe această temelie solidă să readucem România pe spirala dezvoltării, cu efecte benefice asupra veniturilor oamenilor, în temeiul legii.

Și vrem să facem asta protejând companiile de stat, fără a le scoate la vânzare așa cum dorește să facă Guvernul Câțu, care este atât de disperat să facă rost de bani încât s-a gândit să înstrăineze până și perla economiei românești, compania strategică Hidroelectrica.

Cu alte cuvinte, Guvernul Cîțu nu doar că nu este în stare să vină în fața românilor cu un proiect de buget care să corespundă așteptărilor lor economice, dar amanetează și viitorul țării vânzând activele celor mai importante companii în care statul român deține pachete majoritare de acțiuni”, a subliniat senatorul Ioan Stan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.