”În 2020 a avut loc o creștere explozivă a numărului de decese în raport cu 2019, excedentul fiind de peste 36.000. În noiembrie și decembrie 2020 s-au înregistrat unele din cele mai mari valori lunare de la al doilea Război Mondial încoace”, a spus marți Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică în cadrul unei conferințe online.
Un alt lucru de semnalat, a mai adăugat șeful Statisticii, este că în noiembrie 2020 s-a înregistrat una dintre cele mai mari diferențe dintre numărul de decese și cel al nașterilor din România. Numărul deceselor a fost de peste 36.000 iar nașterile au depășit cu puțin 16.000. Acesta e un factor foarte important care va duce în scurt timp la diminuarea populației rezidente a țării, a precizat Andrei.
Potrivit acestuia, creșterile cele mai mari ale cauzelor care au dus la deces le avem la bolile aparatului respirator, scrie hotnews.ro. În 2020, acestea s-au dublat față de 2019. Datele pe România trebuie judecate în context european, pentru a nu avea o imagine deformată a ceea ce s-a întâmplat în evoluția demografică, a mai spus șeful INS.
Lasa un raspuns