Vineri, 26 februarie, la ora 22:28, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că unei persoane i s-a făcut rău pe stadionul de fotbal de pe str. Mirăuţi, din mun. Suceava.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Ordine Publică şi ulterior echipa operativă din cadrul Biroului Investigaţii Criminale care a constatat următoarele:
La momentul sosirii la faţa locului, respectiv pe terenul de sport situat pe str. Petru Muşat, nr. 25A, aparţinând SC Davil Mars SRL a fost identificat cadavrul lui C. Andrei, în vârstă de 32 ani, din mun. Suceava, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare ale personalului de pe ambulanţă sosit la faţa locului, diagnosticul stabilit de către personalul medical fiind ,, stop cardio respirator ireversibil”.
Din primele verificări a reieşit faptul că persoana decedată a jucat anterior fotbal cu mai mulţi tineri, iar după ce a marcat un gol, s-a prăbuşit pe terenul de sport. Deşi ceilalţi colegi de echipă au încercat să-i acorde primul ajutor până la sosirea Ambulanţei, în cele din urmă a fost constatat decesul acestuia la orele 23.40.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, cadavrul a fost identificat în poziţia decubit dorsal, iar la nivelul nasului şi al frunţii au fost identificate mai multe escoriaţii.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Lasa un raspuns