Premierul Florin Cîțu a confirmat că Guvernul va prelungi restricțiile de circulație pe timpul nopții devansând cu o oră, de la 23:00 la 22:00. Măsura va fi adoptată oficial în cursul ședinței de miercuri, când va fi prelungită starea de alertă cu încă o lună. Prim-ministrul a mai spus că sunt persoane care vor mai multe restricții, dar el nu e de acord.
„E cea ai importantă măsură (cea cu prelungirea restricțiilor noaptea). Magazinele rămân deschise până la ora 21.00. Au fost propuneri cu mai multe restricții, nu le-am acceptat, de închidere de mall-uri în weekend… Nu mergem în direcția asta. Eu știu că există mai multe persoane care încearcă să restricționeze. Eu cred că în acest moment România se descurcă foarte bine. O să avem o lună cu mai multe doze de vaccin, 2,6 milioane, cel puțin 3,1 luna viitoare, deci campania merge foarte bine”, a spus premierul, citat de b1.ro.
Întrebat cum va face diferența acea oră, de la 22.00 la 23.00 în care românii puteau ieși din case, iar de acum nu vor mai putea, premierul a răspuns: „Va face diferența, veți vedea”.
Cîțu a mai zis că e în discuție măsura ca în anumite pensiuni din stațiunile montane să fie redus numărul de camere ce pot fi ocupate.
Răspunzând unei întrebări, premierul a spus că propunerea privind introducerea de noi restricții a venit de la specialiști în epidemiologie, dar „nu suntem de acord în acest moment”.
„Au fost estimări că vor fi 10.000 în luna martie și nu suntem acolo, deci estimările sunt estimări, realitatea le infirmă de fiecare dată”, a mai spus șeful Guvernului.
„Sunt mai multe propuneri cu diferite, restricții nu le-am acceptat”, a insistat Florin Cîțu.
Lasa un raspuns