Joi, 11 martie, în jurul orelor 09:45, numitul C. Constantin, de 60 ani, din comuna Bosanci, a condus autoutilitara marca Renault pe un drum comunal neclasificat, care face legătura între D.N. 2 și strada Laiului din comuna Bosanci, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a derapat în șanțul din partea dreaptă a drumului. Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a luat legătura cu membrii familiei care s-au deplasat la locul evenimentului de unde au preluat-o pe numita C. Lidia, de 58 ani, localnică, care avea calitatea de pasager și pe care au transportat-o inițial la domiciliu. Întrucât aceasta acuza leziuni traumatice, a fost transportată de fiul său la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticată cu: „contuzionat ușor prin accident rutier”.
Conducătorul auto a fost identificat la domiciliul său din comuna Bosanci de unde a fost preluat de polițiștii rutieri, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Lasa un raspuns