Luni, 15 martie, la orele 12:16, lucrătorii Postului de Poliție Valea Moldovei au fost sesizați prin SNUAU 112 de către numita M. Agripina de 34 ani din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, cu privire la faptul că T. P. de 17 ani și D.Ilie de 18 ani i-au furat bicicleta.
A fost identificată apelanta la domiciliul acesteia, care a declarat faptul că în timp ce se afla la domiciliu, a intrat fiul său vitreg T. P., cu care se află în conflict, împreună cu numitul D. Ilie și au sustras din locuință o bicicletă în valoare de 100 de lei, după care au plecat într-un loc necunoscut.
În urma investigațiilor efectuate, T. P. și D. Ilie au fost identificați având bicicleta asupra lor, prejudiciul fiind recuperat de către persoana vătămată.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „furt”, cauza urmând a fi soluționată procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului de către lucrătorii Postului de Poliție Valea Moldovei.
Lasa un raspuns