E plină lumea de oameni care dau lecții. E îngrămădeală la oferit sfaturi, ca la oale oferite la promoție. Aș spune că mai degrabă românul s-a născut „profesor” decât „poet”.
Săptămâna asta a fost plină de sfaturi pentru mine. Am primit sfaturi despre cum ar trebuie să-mi aranjez grădina. Despre ce ar trebui să mănânc eu. Despre ce ar trebui să-i dau Mirunei de mâncare. Despre cum ar trebui să ne îmbrăcăm. Unii m-au sfătuit să fac vaccinul. Alții să nu-l fac. Unii chiar mi-au spus pe unde ar fi bine să mă plimb. Alții au insistat să mă consilieze cu privire la avantajele creșterii unui porc la țară. O singură persoană s-a gândit să-mi ofere sfaturi în dragoste. Mai multe s-au gândit că fetiței și mie ne lipsesc hainele groase și ne-au sfătuit să ne îmbrăcăm mai bine. Una m-a sfătuit în legătură cu albinele. Alta că ar trebui să țin niște găini. Doi domni m-au consiliat cu privire la avantajul asigurării de sănătate. Alți doi în legătură cu opțiunile mele politice. Un tâmpit s-a gândit să mă sfătuiască cu privire la viitorul meu. O tâmpită și-a dat cu părerea vis-a-vis de „căsnicia” mea și cam asta a fost tot. Până acum. Că săptămâna nu s-a terminat. Dar ceea ce vreau să subliniez că toate sfaturile astea au picat din senin, fără să le cer și chiar fără să inițiez vreo discuție cu majoritatea persoanelor care au simțit nevoia sa mi le ofere. Iar cu cele care am inițiat discuția, o inițiasem cu totul și cu totul pe alte considerente, nu pentru sfaturi.
Ascultându-i, în primul rând m-am abținut cu greu să nu-i înjur. Urăsc să se bage cineva tam-nisam în viața mea și să-și dea cu părerea fără să-i cer opinia. La fel cum urăsc să-mi facă „bine” cu forța. Că și de ăștia e plină lumea: de rupți în cur profesional sau personal care „știu ei sigur” ce-i mai bun pentru tine și îți fac câte un „bine” de nu știi pe unde să scoți cămașa. De obicei ăștia sunt acei „prieteni” care mereu sunt siguri că nu vei reuși în viață, că tot ce faci tu e greșit, că numai ei dețin adevărul absolut al reușitei, deși împrumută bani de la tine în mod constant de buni afaceriști ce sunt. Pur si simplu nu înțeleg că tu ai alte priorități decât dânșii, ai alt drum în viață și că te dezvolți și evoluezi în ritmul tău. Și că ești fericit și mulțumit de ceea ce trăiești. În opinia lor, viața ta trebuie să fie identică cu a lor. Și măcar dacă ar fi mulțumiți de ea. Dar sunt atât de nemulțumiți și de frustrați încât de milă, îi asculți și nu-i bagi în aia a ma-mii lor pur și simplu ca să nu contribui și tu le nefericirea lor. Doar că prin insistența lor, te obosesc, te irită și te fac să-i eviți până ajung să dispară din viața ta. Doar că e un proces anevoios, de durată care a ajuns să mă obosească peste măsură….Și cred că și voi treceți prin asta.
Lasa un raspuns