Miercuri, 14 aprilie, la orele 10:30, cadrele Poliției Or. Cajvana au fost sesizate prin SNUAU 112 de către numita M. Floarea din orașul Cajvana, despre faptul că fiul acesteia, minor, în vârstă de un an și patru luni s-a ars cu cafea.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul poliției orașului Cajvana, ocazie cu care în urma discuțiilor purtate cu apelanta a reieșit faptul că în timp ce se afla în bucătăria locuinței împreună cu fiul său aceasta și-a pregătit o cafea pe care a lăsat-o într-un pahar, pe mobilierul aflat în aceeași încăpere, având o înălțime de aproximativ un metru. În timp ce numita M. Floarea efectua diferite activități prin bucătărie, fiul acesteia, a tras paharul în care se afla cafeaua fierbinte de pe mobilier, acesta răsturnându-se peste minor provocându-i mai multe arsuri.
La fața locului s-a prezentat și un echipaj ambulanțier din cadrul Serviciului de Ambulanță Rădăuți, care i-au acordat primele îngrijiri medicale minorului, stabilindu-i diagnosticul de arsuri termice de gradul 1 și 2 la membrul superior stâng și partea stângă a obrazului, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații suplimentare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Cajvana sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuţi.
Lasa un raspuns