Conform unui comunicat remis de instituția suceveană obiectivul major al acestui proiect academic internaţional este de a familiariza studenţii americani cu varii aspecte ale trecutului şi prezentului României, accentul căzând pe sechelele comunismului şi pe rolul acestora în justificarea prezentului. Studenţii vin în România cu un bagaj minimal de cunoştinţe despre istoria şi geografia noastră, despre modul nostru de a gândi şi a trăi, însă cele patru centre universitare cooptate în acest program internaţional au menirea de a oferi studenţilor de la prestigioasa universitate americană excursii de studii şi prelegeri academice pe tema prestabilită în vederea unei mai fine calibrări a imaginii lor despre acest spaţiu cultural. Programul oferit de facultatea noastră conţine două excursii de studiu, una la mănăstirile-monument bucovinene şi una în regiunea comunităţii huţule (Lucina), un tur al oraşului şi vizite la muzeele sucevene, dar mai ales o serie de prelegeri susţinute de cadrele didactice şi cercetătorii Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării. Acestea din urmă abordează o paletă largă de subiecte: de la vampirismul regimului comunist la relaţia dintre romanul lui Bram Stoker şi folclorul românesc ori de la proza lui Norman Manea la multiculturalismul şi multietnicitatea bucovineană. Cursurile vor fi susţinute de conf. univ. dr. Evelina Graur, conf. univ. dr. Ovidiu Morar, lector univ. dr. Codruţ Şerban şi cercetător ştiinţific dr. Tudor Bălinişteanu. Organizatorii acestei şcoli de vară internaţionale sunt Decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, conf. univ. dr. Luminiţa-Elena Turcu, şi Prodecanii Facultăţii, conf. univ. dr. Simona-Aida Manolache şi lector univ. dr. Codruţ Şerban.
Școală de vară internațională la USV
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării ia parte, alături de facultăţile de profil ale altor trei universităţi din ţară (Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Transilvania” din Braşov şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), la organizarea – în parteneriat cu Department of Honors al Universității Washington (SUA) – a unei şcoli de vară itinerante intitulată Exploration Seminar in Romania 2013 cu tema “Scars on Romanian Culture: Dracula and Ceauşescu”. Segmentul temporal alocat instituţiei sucevene este cuprins între 16 şi 20 septembrie 2013.
Lasa un raspuns