Polițiști specializați în investigații criminale ajunși “barmani” și “servitori” ai intereselor primarului Viorel Cucu & Company.

În acest episod, ne vom opri asupra unei situații de domeniul fantasticului. Primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu, are puterea de a solicita, printr-un simplu telefon, nu doar prezența agenților din Postul de poliție rurală, ci chiar prezența unor ofițeri specializați din cadrul altor structuri teritoriale ale IPJ Suceava. Aceștia, se deplasează la comanda primarului, la locul oricăror evenimente incomode lui Cucu. Sub protecția epoleților și în numele legii, ofițeri și subofițeri de poliție dedicați, acționează prin intimidare pentru rezolvarea intereselor obscure și delicate ale primarului Viorel Cucu.

Un exemplu, în acest sens, este și intervenția polițistului Claudiu Olariu, ofițer în cadrul IPJ Suceava, credem noi, la Secția nr. 8, care îmbrăcat în civil, cu mâinile în buzunar, fără legitimație, ordin de serviciu și plan de acțiune / tematică de control, a dispus o anchetă la un agent economic incomod primarului, sub pretextul actelor ilicite de comerț, urmare a unei plângeri imaginare. Nu credem că, domnia sa, este autoritate competentă să constate faptele imaginare și imaginate de Viorel Cucu! Să soliciți, la o ora târzie, documente contabile, autorizații și avize, deși spui că nu ești în control, dovedește excesul de zel și dorința de “conformare” care l-au adus la Adâncata începând cu orele 20,00, în seara de marți 10.09.2013, pentru o anchetă “criminalistică” fulger!!! Spunem … o anchetă “criminalistică” pentru că s-au recomandat a fi ofițeri criminaliști (termenul sună foarte, foarte bine!!! … deși, totuși, era cercetată o faptă de comerț), afirmând că ar fi și ofițeri de serviciu pe evenimente la IPJ Suceava.

Nu mare ne-a fost mirarea, să-l reîntâlnim după câteva zile, pe acest Bar(t)man sub acoperire al poliției sucevene, tot în interes de serviciu, la discoteca din satul Poiana, la o aruncătură de băț de Adâncata, în noaptea de sâmbătă 14.09.2013. Aflat iarăși în “misiune”, după ce a pregătit terenul pentru echipele DPIR, polițistul ce emana aburi de alcool, a început să legimimeze tinerii ce doreau a se distra în discoteca Poiana. La întrebarea reporterilor SuceavaLIVE, polițistul Olariu a avut un răspuns uimitor: “ așteaptăăă … eu sunt personal contractor (!!!??) aicea … îs barman”.

În contextul celor prezentate mai sus, deși ar fi interesant pentru opinia publică, totuși, nu dorim să aflăm care a fost scopul și rezultatul acestor descinderi polițienești, nici care erau polițiștii ce trebuiau oficial să participe, conform planului de acțiune, la descinderea din discoteca Poiana, dar nici de ce era felicitat și strâns în brațe polițistul Claudiu Olariu de colegii săi de serviciu, în schimb, dorim a ne lămuri, care este calitatea domnului Claudiu Olariu în cadrul IPJ Suceava (menționăm că dorim un răspuns final, primele 6 răspunsuri sunt conforme cu declarațiile și acțiunile sale, iar ultima este propunerea redacției):

  1. polițist în cadrul secției nr. 8 rurală Adâncata
  2. ofițer criminalist
  3. lucrător în cadrul vreunei autorități competente să cerceteze fapte de comerț
  4. polițist “sub acoperire” la discoteca Poiana
  5. personal contractor aicea (n.r. a se citi contractual)
  6. barman  la discoteca Poiana (n.r. a nu se citi batman)
  7. “sclav” pe moșia lui Șefu’ (n.r. Viorel Cucu & Company)

 

5 Responses

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.