Joi, 15 iulie, în comuna suceveană Slatina  a avut loc prima consultare publică în vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2021-2027.

Evenimentul, care s-a desfășurat în aer liber, a fost moderat de prof. dr. Gavril ȘTEFAN, fiul al satului, cel care se va ocupa de realizarea acestei strategii, iar  cuvântul de început i-a aparținut primarului comunei Slatina, Vlăduț Gherman.

Edilul a vorbit despre importanța existenței unei astfel de strategii și despre faptul că are încredere că această consultare publică va avea o contribuție semnificativă în redactarea strategiei.

De altfel, la această dezbatere, edilul a invitat reprezentanți din toate domeniile cheie din localitate,  fiecare având posibilitatea să își expună punctul de vedere.

„Comuna Slatina nu a avut niciodată un plan bine pus la punct, sub forma unui document sau o astfel de strategie. Sunt convins că alături de echipa care va lucra la ea și de oamenii din comună vom prioritiza proiectele astfel încât să cunoaștem îmbunătățiri vizibile. Rămân deschis la idei constructive și sunt bucuros că în cadrul acestei întâlniri au existat propuneri interesante și viabile”, a declarat primarul Vlăduț Gherman.

De asemenea, profesorul universitar Gavril Ștefan a explicat că această strategie va cuprinde, practic, toate idealurile comunității pe următorii ani, de aceea fiecare detaliu are o importanță deosebită. El a subliniat în mod special că Biserica, Școala și Antreprenoriatul sunt domenii ce poartă rolul esențial în dezvoltarea localității.

Dintre invitații prezenți la dezbatere au luat cuvântul reprezentanții Bisericii, directorii de școli, medicul din comună, șeful Ocolului Silvic, precum și reprezentanți ai societății civile.

La capitolul EDUCAȚIE, directorii unităților de învățământ au subliniat că aici nu mai este nevoie de investiții, condițiile existente fiind la cele mai înalte standarde.

De altfel, fiecare persoană care a vorbit la această dezbatere a început prin a aminti de schimbările în bine ce s-au produs după preluarea mandatului de primar de către Vlăduț Gherman, iar mai apoi s-au pus în discuție problemele întâmpinate și soluțiile acestora.

Pentru perioada 2021 – 2027,  această strategie a comunei Slatina va cuprinde proiecte menite să  dezvolte zona din punct de vedere ecomomic și social printr-o mai bună valorificare a resurselor locale, prin  atragerea investițiilor si investitorilor, revigorarea și conservarea tradițiilor și valorificarea poziției geografice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.