Consilierii județeni PSD au transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia au precizat că au solicitat în cadrul ședinței de Consiliu Județean din 31 august 2021, din nou, după 8 luni, urgentarea demersurilor pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, precum și a pașilor în vederea semnării unui contract cu o firmă specializată în prevenirea și stingerea incendiilor la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, având în vedere creșterea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID 19. De menționat că, până la apariția fenomenului COVID 19, Spitalul Județeana Suceava a avut toate aceste autorizații, atât pentru corpul principal, cât și pentru investițiile noi. Social democrații au adăugat că „atunci laudele au fost atribuite altora decât celor care ar fi meritat!”.
„Au trecut mai bine de 8 luni de când reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” au descoperit numeroase deficiențe la Spitalul Județean, timp în care conducerea Consiliului Județean nu a mișcat un deget pentru remedierea acestora. Este inadmisibil ca în continuare corpul principal al Spitalului Județean Suceava să fie autorizat parțial, în condițiile în care România a intrat în valul 4 de îmbolnăviri COVID 19.
La ședința din 25 februarie 2021, Consilierii PSD au solicitat ca în organigrama spitalului să figureze un pompier sau un electrician pe fiecare schimb pentru a se asigura o mai bună protecție împotriva incendiilor, toate acestea în conformitate cu OMAI 75/2019 și a Ordinului Ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 364/2015, astfel ca tragedii de genul celor de la Matei Balș sau Piatra Neamț să nu se mai repete.
Atragem atenția conducerii Consiliului Județean că avea obligația să solicite și să obțină avizarea și autorizarea privind securitatea la incendiu înainte de recepția lucrărilor efectuate la Spitalul județean, potrivit Legii nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor și a Hotărârii Guvernului nr. 571/2016.De altfel, la nivelul județelor, există un Comitet județean pentru situații de urgență, care a acționat cu mult succes (…), a cărui președinte este prefectul județului și vicepreședinte este președintele Consiliului Județean.
Din comisie mai fac parte, șeful ISU, șeful DSP, managerii spitalelor, șeful IJP etc.
Toți unul și unul, puternici și fără opoziție!
Ce faceți?
Nu găsiți soluții?
Atunci, dați-vă la o parte!
Sunt oameni cu potențial care pot rezolva.
Să vă ajutăm, în numele și pentru binele cetățenilor?
Din cauza incompetenței și neglijenței administrației liberale, Spitalul Județean Suceava este o bombă cu ceas, în contextul tratării pacienților COVID, în care concentrația mare de oxigen implică un risc suplimentar de incendiu. Altfel, ne jucam cu viața oamenilor sau cu viitorul acestora. Consilierii județeni din partea PSD fac apel la șeful administrației județene să ia măsuri cât mai urgent cu putință, pentru că doar portul măștii si vaccinul nu ne pot feri de incendiu! Cetățenii au nevoie de încredere și de siguranță! Dați-le ce este al lor!”, se arată în comunicatul de presă transmis de către consilierii județeni social democrați.
Lasa un raspuns