Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat în conferința săptămânale de presă de miercuri, 13 pctombrie, că a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui corp nou de clădire cu săli de clasă și laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava. Potrivit edilului, investiția se va construi pe fonduri europene și se ridică la peste 6,2 milioane de lei.
„După ce la începutul noului anului școlar am inaugurat proiectul «Centru de Documentare-Informare» la Colegiul Național «Petru Rareș», la sfârșitul săptămânii trecute am semnat contractul cu finanțare europeană «Construire Corp Clădire cu Săli de clasă și Laboratoare pentru Gimnaziu».
Valoarea contractului de finanțare este de 6.262 315,03 lei, din care valoarea eligibilă este de 5.003.734,19 lei.
Sunt convins că prin implementarea acestor proiecte, Colegiul Național «Petru Rareș» va avea o infrastructură școlară de nivel european, care va permite realizarea de performanțe didactice deosebite la acest colegiu de prestigiu din orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lasa un raspuns