Mai mulţi lideri PNL nu au dorit să îşi exprime deloc opţiunea în privinţa unei guvernări cu PSD, în şedinţa de luni seara a conducerii partidului, în timp ce 48 au fost clar în favoarea unei guvernări cu PSD. Interesant este că nici preşedintele partidului, Florin Cîţu, nu şi-a exprimat votul, deşi el este cel care a cerut colegilor să se pronunţe în legătură cu o negociere cu PSD. Propunerea unui lider din teritoriu de a se da un vot uninominal pentru a se cunoaşte clar cine sunt cei responsabili pentru această decizie nu a fost supusă votului.

Potrivit surselor PNL, citate de news.ro, printre filialele care au votat pentru începerea negocierilor cu PSD se află Alba, Arad, Bacău, Buzău, Călăraşi, Cluj,Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Sectorul 4 – singura filială de sector a PNL care a votat în favoare, Timiş, Vaslui.

Emil Boc a transmis chiar o scrisoare în care a prezentat opţiunea pro-PSD, citită în şedinţă de deputatul Sorin Moldovan. Momentul a fost însoţit de huiduieli din partea contestatarilor înţelegerii cu PSD.

S-au opus unei negocieri cu PSD Organizaţia Bucureşti, prin vocea lui Ciprian Ciucu, filiala Sector 1, prin Sebastian Burduja, Sectorul 6, Tulcea, Vrancea, Dâmboviţa, Giurgiu, Covasna, Bistriţa, Braşov, Brăila.

Au fost şi lideri care nu au dorit să se exprime, precum Marcel Vela de la Caraş-Severin, Gigel Ştirbu, de la Olt, Eugen Pîrvulescu, de la Teleorman, sau Doljul, Harghita şi Galaţiul.

Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL, deşi nu a dorit să îşi exprime votul, a făcut numărătoarea voturilor. Nici preşedintele PNL, Florin Cîţu nu şi-a exprimat votul, dar a fost cel care a propus conducerii să se supună la vot începerea negocierilor cu cei de la PSD.

Liderul PNL Oradea, Florin Birta, ales în echipa de conducere a lui Florin Cîţu, la Congresul din septembrie, a propus ca votul din BPN să fie dat uninominal, pentru ca toţi să ştie cine e responsabil pentru o viitoare guvernare cu PSD. Propunerea sa nu a fost supusă la vot.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.