Lucrările desfășurate în cadrul proiectului „Reabilitarea, extinderea si dotarea Gradiniţei cu program normal Luminița Oras Siret, jud Suceava” finanțat cu fonduri europene neramburasibile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 se apropie de sfârșit. Astfel, edilul orașului Siret, Adrian Popoiu, a anunțat cjoi, 4 noiembrie 2021, între orele 14:00 și 17:00, cetățenii interesați pot vizita noua investiție, cu ocazia organizării Zilei Porților Deschise.
„Invităm toți părinții și bunicii să viziteze clădirile grădiniței și să se bucure împreună cu noi de această reușită. În scurt timp copiii noștri se vor muta în casă nouă.
În mod tradițional, astfel de obiective sunt inaugurate în cadru festiv care, de cele mai multe ori, presupune doar participarea oficialităților și tăieri de panglici. Noi preferăm să ne bucurăm de această realizare în sânul comunității.
Vă așteptăm cu drag mâine la Grădinița «Luminița» Siret!”, a transmis edilul Adrian Popoiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.