În perioada 13-21 noiembrie 2021 se va desfășura în regim hibrid, Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (IOAA) – Columbia 2021. Elevii vor veni fizic la Câmpulung Moldovenesc vor fi cazați la un hotel din zonă și vor susține probele olimpiadei internaționale fiind monitorizați video de Comitetul de Organizare Internațional. Anul acesta România participă cu două echipe formate din cate 5 elevi cei mai buni din țară, coordonați de 3 Team Leaders. În lotul României sunt și doi elevi din județul Suceava. Selecția celor două echipe s-a realizat în urma desfășurării Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică a Universității Ștefan cel Mare din Suceava care a avut loc la Suceava în perioada 26-29 iulie 2021.
După terminarea fiecărei probe lucrările scrise ale elevilor vor fi scanate și trimise prin intermediul internetului în Columbia unde vor fi corectate de Comitetul Științific (Jury), format din oameni de știință din țara organizatoare.
Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (IOAA) este un eveniment anual pentru elevii de liceu cu performanțe ridicate din întreaga lume. Înființată în Thailanda în 2007, a fost inițiat de cinci țări, inclusiv Thailanda, Indonezia, Iran, China și Polonia, cu scopul de a prolifera astronomia în rândul elevilor de liceu, de a stimula prietenia între tinerii astronomi la nivel internațional, pentru a construi cooperarea în domeniul Astronomia în viitor printre tinerii cărturari. În anul 2014 Romania a organizat la Suceava a 8-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizica la care au participat 44 de echipe din 37 de țări. Organizatorii IOAA-2014 au fost Ministerul Educației Naționale, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, ISJ Suceava, Societatea Științifică Cygnus-centru UNESCO, Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Județean Suceava.La Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică IOAA-2021- Columbia (14-21 noiembrie 2021), participă 63 de țări de pe toate continentele lumii.
Din cauza pandemiei, fiecare țară participantă la această olimpiadă a convocat lotul reprezentativ într-o singură locație iar subiectele pentru olimpiadă vor veni din Columbia. Elevii monitorizați audio- video vor susține următoarele probe: 1) Analiză de Date (3ore), 2) Fizica Soarelui (2ore), Proba Teoretică(5 ore), Proba pe echipe (30 de ore) și Proba de planetarium (45 de minute).
„Mulțumim Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc deoarece a subvenționat cazarea și masa lotului României la un hotel din zona Câmpulung Moldovenesc în perioada 13-21 noiembrie. Mulțumim Colegiului Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc pentru realizarea materialelor promoționale, pentru logistică, pentru organizarea timpului liber a lotului României la IOAA-2021 și pentru implicarea profesorilor voluntari pentru buna desfășurare a probelor scrise. Mulțumim Colegiului Național Dragoș Vodă din Câmpulung Moldovenesc pentru logistică și implicarea unui profesor în buna organizare a probelor scrise. Mulțumim Universității Ștefan cel Mare din Suceava și Societății Științifice Cygnus-centru UNESCO care s-a implicat în organizarea IOAA-2021, Columbia (14-21 noiembrie 2021).Mulțumim sponsorilor: Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, Eximprod Power System, Yanis Prodcom, Dor de Munte, SC.Pușcău Vicovu de Sus”, a transmis organizatorii suceveni.
Tabel cu participanții României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (IOAA-2021)
Nr.
crt |
Numele și prenumele | clasa | Unitatea de învățământ | Localitate | Județ |
Echipa 1 | |||||
1. | OROS VLAD -ȘTEFAN | XI | Liceul Teoretic Grigore Moisil | Timișoara | Timiș |
2. | CIURESCU RĂZVAN MIHAIL | XII | Liceul Internațional de Informatică | București | |
3. | TUȘ TRAIAN | X | Colegiul Național Gheorghe Șincai | Baia Mare | Maramureș |
4. | PAVEL MAURIZIO | XII | Colegiul Național Ștefan cel Mare | Suceava | Suceava |
5. | GROSU TEODOR-IONUȚ | XII | Colegiul Național Gheorghe Vrânceanu | Bacău | Bacău |
Echipa 2 | |||||
1. | MARIN ANDREI | XII | Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu | București | |
2. | SÎRGHI DRAGOȘ
ANDREI |
XI | Colegiul Național Ștefan cel Mare | Suceava | Suceava |
3. | HĂRĂBOR DARIA TEODORA | XII | Colegiul Național Vasile Alecsandri | Galați | Galați |
4. | NECULA VLADIMIR-GEORGE | XI | Liceul Internațional de Informatică | București | |
5. | DUMBRAVĂ VICTOR IOAN | XII | Colegiul Național Mircea cel Bătrân | Constanța | Constanța |
TEAM LEADERS | |||||
1. | Lect.univ.dr. PÎRGHIE CRISTIAN | – | Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava | Suceava | Suceava |
2. | Prof.dr.
CRĂCIUN PETRU |
– | Inspectoratul Școlar Județean | Suceava | Suceava |
3. | Prof. PĂUNESCU VICTOR | – | Liceul Tehnologic Dacia | București | |
SUPERVISORS | |||||
1. | Prof. ȚĂRAN OANA | – | Colegiul Silvic Bucovina | Câmpulung Moldovenesc | Suceava |
2. | Prof. LUPESCU NICOLETA | – | Colegiul Silvic Bucovina | Câmpulung Moldovenesc | Suceava |
3. | Prof. DRĂGAN VIOLETA | – | Colegiul Silvic Bucovina | Câmpulung Moldovenesc | Suceava |
4. | Prof. ANASTASIU GABRIEL | – | Colegiul Național Dragoș Vodă | Câmpulung Moldovenesc | Suceava |
Lasa un raspuns