Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că medicamentele antivirale care se aduc ilegal în ţară şi pe care le folosesc unii dintre cei infectaţi cu SARS-CoV-2 nu se găsesc pe piaţa românească pentru că nu există doveşti ştiinţifice că acestea trebuie să facă parte din protocolul terapeutic pentru COVID, el recomandând celor bolnavi să se prezinte la medic. „Dacă ar fi fost dovezi ştiinţifice în acest sens, acestea ar fi fost luate în considerare, am fi găsit o formulă prin care acest medicament să fie adus pe căi legale în România şi utilizat aşa cum se cuvine, profesional”, spune Baciu.

„Toate moleculele pe care Comisia de Boli infecţioase le recomandă pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 sunt menţionate în cadrul protocolului terapeutic. (…) Nu există în România, din partea experţilor din partea medicilor, din partea celor care definesc tratamentul pentru pacienţii COVID 19. Nu există o recomandare fermă de utilizare. Dacă ar fi fost dovezi ştiinţifice în acest sens, acestea ar fi fost luate în considerare, am fi găsit o formulă prin care acest medicament să fie adus pe căi legale în România şi utilizat aşa cum se cuvine, profesional, în urma unui consult, ca urmare a unei prescripţii medicale. Însă acest lucru nu este în momentul d e faţă funcţiona din cauză că nu sunt dovezi ştiinţifice care să recomande, din punct de vedere ştiinţific, utilizarea respectivului antiviral”, a declarat Andrei Baciu marţi, într-o conferinţă de presă.

Acesta le-a recomandat celor care se infectează să meargă la consult medical, arătând că există posibilitatea ca ei să primească Favipiravir, din care există suficiente stocuri şi care poate fi administrat şi ca tratament la domiciliul pacientului.

„Deci avem tratamentul şi pentru formele uşoare şi pentru formele medii ideea este să ne prezentăm la spital unde beneficiem şi de un set de analize iniţiale şi ni se prescrie şi un tratament corect pentru starea de sănătate şi pentru comorbidităţile fiecăruia în parte”, a adăugat oficialul din Ministerul Sănătăţii.

Autorităţile din România se confruntă cu traficul de medicamente antivirale care nu sunt autorizate în România sau în Uniunea Europeană.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, îi sfătuieşte pe cetăţeni să nu cumpere medicamente de pe internet sau ”de pe tarabe”, deoarece tabletele ar putea să le facă mai mult rău. El a precizat că acele capsule pot fi umplute cu cretă sau făină, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.