Extinderea rețelelor de apă și canalizare în toată comuna reprezintă o prioritate pentru administrația publică de la Păltinoasa. Potrivit edilului Eduard Wendling, și anul acesta au fost făcute investiții majore în acest sens.  Mai mult de atât, Primăria administrează în regie proprie serviciile de apă și canalizare, ceea ce reprezintă un câștig pentru cetățenii comunei care plătesc un preț mai mic.

Eduard Wendling a subliniat că investițiile în acest domeniu important vor continua până când întreaga comună va beneficia de aceste servicii.

Pe de altă parte, întrucât sistemul existent era făcut din materiale slab calitative, primarul și angajații Serviciului Public de Apă și Canal au investit și aici prin înlocuirea conductelor vechi cu unele noi de calitate.

„Noi suntem cei care administrăm acest serviciu, în regie proprie, și suntem foarte mulțumiți de ceea ce oferim locuitorilor. Pentru noi, după ce am extins iluminatul public în toată comuna, rețelele de apă și canal reprezintă o prioritate de gradul zero. Vrem ca apa și canalizarea să fie extinse în toată comuna cât mai repede, de aceea, în fiecare an, cu bani de la bugetul local și cu ajutorul colegilor din Primărie, partenerilor noștri, cărora le mulțumim, facem cât mai multe lucrări în acest sens”, a declarat primarul comunei Păltinoasa, Eduard Wendling.

Edilul a adăugat că anul acesta, prin investițiile făcute, au fost extinse rețelele de apă și canalizare în mai multe zone ale comunei și, de asemenea, au fost înlocuite mai multe tronsoane din vechea rețea. 

„Având în vedere că rețeaua inițială, făcută în anul 2005, a fost gândită pentru un număr mai mic de beneficiari, astăzi, ca să evităm o eventuală criză, am  prevăzut o serie de investiții majore. Astfel, am schimbat toate pompele la cele șase puțuri și am achiziționat un nou bazin de colectare care are o capacitate de 1000 de litri, față de 400 de litri cât are cel pe care îl avem acum. În prezent lucrăm la proiectarea fundației noului bazin, astfel încât anul viitor să putem să îl montăm. De asemenea, am prevăzut investiții și la rețeaua de canalizare deoarece am luat în calcul traseele pe care vrem să le implementăm. Astfel, am achiziționat trei SPAU-uri pe care le vom monta anul viitor, cât mai repede, astfel încât să putem pune în funcțiune rețeaua de canalizare care a fost conectată anul acesta”, a completat primarul Eduard Wendling.

Trebuie precizat că lucrările făcute în acest domeniu au costuri minime întrucât sunt realizate de angajații Primăriei Păltinoasa, în regie proprie. De asemenea, Eduard Wendling este mulțumit și a subliniat că  lucrările sunt făcute cu mare responsabilitate de către colegi și parteneri.

„Mai avem de investit, însă în viitorul apropiat toți locuitorii comunei noastre vor beneficia de aceste servicii importante și, de ce nu, vom putea atrage investitori care vor plăti taxe și impozite și vor crea locuri de muncă în localitatea noastră”, a conchis primarul comunei Păltinoasa, Eduard Wendling.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.