Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat că noul termen de dare în funcțiune a tronsonului nr. 1 din ruta alternativă Suceava – Botoșani, pe strada Apeductului este 30 iunie 2022.
Potrivit edilului, se lucrează la tronsonul nr. 1 al rutei alternative Suceava – Botoșani, între Podul de peste râul Suceava, până la intersecția cu Calea Unirii, pe strada Apeductului.
Lucrările avansează destul de bine la devierea conductelor de termoficare, pe care o vom termina în acest an. Canalizarea pluvială este în curs de finalizare.

„Se lucrează și la tronsonul de stradă propriu-zisă. Din păcate, acest tronson nu va fi finalizat în acest an, așa cum ne-am propus. Deși finanțarea este asigurată, nu avem datorii și banii sunt în cont, lipsa forței de muncă calificată și-a spus cuvântul. Sperăm totuși să turnăm un strat de asfalt în acest an, dacă ne va permite vremea.

Noul termen de finalizare este stabilit pentru data de 30.06.2022. Importantă este și calitatea lucrărilor. Trebuie să ne grăbim încet. Vom face presiuni la constructor să respecte noul termen”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.