Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava a închis toate focarele de Pestă Porcină Africană la porcii domestici din județul nostru. Potrivit directorului Mihai Voloșeniuc, ultimele cinci focare au fost închise joi, 23 decembrie.
Prin activitatea DSVSA, județul Suceava se află pe lista scurtă a unităților administrative care au reușit sa închidă focarele de Pestă Porcină Africană.
Masuri ce trebuie aplicate pentru prevenirea Pestei porcine Africane
Avand in vedere situatia epidemiologica sub raportul pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul Romaniei si a focarelor din tarile vecine se considera necesara intensificarea controalelor oficiale si aplicarea unor masuri privind monitorizarea circulatiei pe teritoriul județului – a porcinelor vii intre exploatatii si de la exploatatii catre abatoarele autorizate sanitar veterinar; a carnii de porc si a produselor obtinute din carne de porc, sau care contin carne de proc.
Astfel, in perioada 29.11.2021 – 24.12.2021 si 27.12.2021 – 30.12.2021 vor fi organizate controale oficiale pentru verificarea modului de respectare, de catre operatorii din sectorul alimentar, a prevederilor legale pentru pesta porcina Africana (PPA), conform cerintelor legislatie Uniunii Europene aplicabile comertului cu porcine vii, precum si a masurilor privind restrictionarea miscarilor de porci vii, ca urmare a aparitiei si a evulutiei unor focare de PPA.
Totodata, se vor efectua controale oficiale in trafic, asupra mijloacelor auto utilizate pentru transportul porcinelor vii, cu sprijinul reprezentantilor Inspectoratului de Politie Județean Suceava avandu-se in vedere urmatoarele aspecte:
– verificarea modului de implementare a prevederilor Art. 2 (a) al Deciziei Comisiei 2014/709/UE referitoare la interdictia expedierii loturilor de porci vii proveniti din exploatatii comerciale, cu exceptia situatiilor in care autoritatile competente (DSVSA) au acordat derogari pentru expedierea porcilor la abator, in vederea sacrificarii imediate, conform prevederilor Art. 3 si Art. 4 al deciziei;
– verificarea documentelor insotitoare (certificate sanitare veterinare de transport, documente cu informatii despre lantul alimentar, formulare de miscare pentru suine vii, registrul transportului, avize interjudetene), care trebuie sa ateste originea loturilor de porci vii, rutele de deplasare prestabilite, precum si faptul ca sunt respectate cerintele referitoare la perioada de timp obligatorie privind prezenta porcilor in exploatatiile de origine, inainte de data transportului, examinarea clinica si testare prin examen de laborator;
– verificarea starii de igiena a mijloacelor auto destinate pentru transportul loturilor de porci vii;
– verificarea mijloacelor auto proprietate personala, in vederea verificarii miscarii porcinelor vii, provenite din gospodariile populatiei, precum si a carnii proaspete de porc, a carnii tocate, a carnii preparate si a produselor din carne de porc, destinate consumului propriu si care au fost de la porcii vii din xploatatiile non-profesionale;
In cazul in care, cu acazia controalelor oficiale se constata faptul ca, in pietele agroalimentare, unitatile de depozitare a alimentelor de origine animala, precum si in unitatile de alimentatie publica, nu sunt respectate conditiile sanitare veterinare de functionare, DSVSA Suceava va aplica masura suspendarii temporare a activitatii acestor unitati, pana la remedierea tuturor deficientelor, precum si sanctiuni conform HG 984/2005 cu modificarile si completarile ulterioare (inclusive retinerea oficiala a produselor).
Lasa un raspuns