Pacienții asimptomatici sau cu forme ușoare, care la 10 zile de la primul test pozitiv nu mai prezintă simptome de infectare, pot fi declarați vindecați și pot reintra în colectivitate, prevede un ordin al ministrului Sănătății, publicat la începutul lui 2022.

De asemenea, acești pacienți vor fi monitorizați de medicul de familie și, la întoarcerea în colectivitate, nu mai au nevoie de aviz epidemiologic și nu mai sunt obligați să facă un nou test. Până acum, perioada de izolare pentru orice pacient COVID era de 14 zile.

Măsurile sunt prevăzute în Ordinul MS 3.009 din 30 decembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial în 3 ianuarie 2022.

Ordinul mai prevede că tot la domiciliu vor fi îngrijiți și pacienții cu COVID cu forme ușoare, care nu au factori de risc, aceștia fiind de asemenea monitorizați de medicul de familie.

Pacienții cu forme medii de COVID, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi îndrumați spre centrele de evaluare din spitale, apoi vor primi tratament antiviral și vor fi monitorizați de medicul de familie.

Simptomele care trimit un pacient COVID monitorizat acasă direct la spital

Pacienții COVID monitorizați acasă de medicul de familie vor fi trimiși de urgență la spital în următoarele situații:

– dacă fac febră înaltă care persistă mai mult de cinci zile sau reapare după o perioadă fără febră

– dacă au o tuse seacă intensă sau care se accentuează

– dacă saturația oxigenului din sânge scade sub 94 la sută (în cazul pacienților care nu au avut probleme respiratorii anterior contractării COVID)

– dacă au dispnee (greutate în respirație)

– dacă au dureri toracice când inspiră

– dacă au astenie și mialgii (dureri musculare) intense.

Pacienții cu forme ușoare sau medii de COVID care nu au nevoie de oxigenoterapie, dar care au factori de risc, vor fi trimiși la centrele de evaluare din spitale, unde vor fi tratați cu anticorpi monoclonali sau, dacă nu există rezervă de acest medicament sau pacientul refuză administrarea, cu antivirale.

Antiviralele se administrează doar pe baza prescripției medicale. Anticorpii monoclonali se administrează doar în centrele de evaluare în regim de spitalizare de zi.

Pacienții vindecați de COVID nu mai au nevoie nici de aviz epidemiologic, nici de test negativ la întoarcerea în colectivitate

Ordinul MS mai prevede că pacienții declarați vindecați de COVID-19 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data recoltării primului test pozitiv nu trebuie să mai prezinte, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.), aviz epidemiologic și nici test negativ pentru ARN SARS-CoV-2.

Medicul de familie va declara pacientul vindecat la sfârșitul celor 10 zile de monitorizare pe baza rezultatelor monitorizării zilnice, prin consultația medicală la distanță, considerând drept criterii de vindecare absența manifestărilor clinice pe parcursul perioadei de monitorizare.

Starea de vindecat va fi comunicată în scris prin scrisoare medicală transmisă prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică la distanță direcției de sănătate publică județene/a municipiului București, care are obligația introducerii statutului de vindecat în platforma Corona Forms în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii, precizează ordinul, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.