Aproape un milion de doze de vaccin Astra Zeneca vor ajunge la gunoi. Vaccinurile au expirat şi trebuie să fie distruse. Unele au fost distribuite către centrele de vaccinare şi au expirat în frigiderele de acolo, altele nu au mai plecat deloc din depozite. 

Vaccinarea cu AstraZeneca a intrat în declin în România, încă din vara anului trecut, atunci când au apărut loturile cu probleme, iar mai apoi au fost raportate mai multe reacții adverse la persoanele care s-au imunizat cu acest ser. 

Tot din vara anului trecut, când au apărut aceste probleme, românii au preferat să se vaccineze în special cu Pfizer, pentru că era considerat un vaccin mai sigur, iar alții au ales Johnson and Johnson pentru că, inițial, acest ser se administra într-o singură doză.

Este nevoie de o procedură specială pentru distrugerea acestui vaccin. Reprezentanții CNCAV spun că este nevoie de un ordin de ministru. De asemenea, multe doze au expirat în centrele medicale, iar coordonatorii au decis să arunce dozele în cutiile ridicate de firmele care preluau deșeuri medicale, acestea nefiind considerate deșeuri medicale periculoase. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.