Militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Voitinel și Gălănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Voitinel, informează ISU Suceava.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la locuințele învecinate.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 58 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital.

Au ars casa de locuit și anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 115 metri pătrați și bunuri din interiorul acestora.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum (burlan metalic) neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat la ora 11:35 , iar pompierii au salvat locuințele învecinate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.