Prefectul Alexandru Moldovan s-a deplasat astăzi în zona Vămii Siret, unul dintre cele mai solicitate puncte de intrare în România a cetățenilor ucraineni care fug din calea războiului. Activitățile desfășurate au urmărit realizarea unei colaborări cât mai strânse și eficiente între toate instituțiile responsabile de gestionarea situației, astfel încât să fie oferit suportul legal și umanitar necesar persoanelor refugiate care se prezintă la granița de nord a țării și solicită ajutorul statului român.

De asemenea, au fost verificate pregătirile din punct de vedere tehnic, logistic și al resursei umane în vederea organizării taberelor mobile cu organizare temporară (maxim 72 de ore), precum și asigurarea spațiilor care să permită cazarea persoanelor care au nevoie de sprijin pe un termen mai lung.

În același context, astăzi au fost puse bazele unui protocol de colaborare între Instituția Prefectului și Societatea Națională de Cruce Roșie – filiala Suceava, în vederea gestionării ajutoarelor umanitare oferite cetățenilor ucraineni de către persoanele fizice sau juridice.

Donațiile în bani pot fi depuse în contul:

IBAN:RO21RNCB0244020411980024 (campanie ajutor refugiați Ucraina), beneficiar Crucea Roșie Suceava CUI 4244520

Pentru donațiile de bunuri poate fi contactat director Corneliu Dediu, tel. 0722342867, Email: crucearosiesv@gmail.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.