Rachetele rusești trimise de la mare distanţă distrug bucată cu bucată Ucraina. O explozie uriașă a avut loc în Kiev aseară, într-un bombardament în care cel puțin o persoană a murit. Nici în Mariupol, orașul distrus deja in proporție de peste 90% lucrurile nu stau mai bine. În acest timp, delegații ucraineni se pregătesc de a cincea rundă de negocieri cu partea rusă, a cărei eșec ar putea reprezenta începutul celui De-al Treilea Război Mondial, avertizează Volodimir Zelenski.

Ora 8:00: Joe Biden ajunge vineri în Polonia 

Casa Albă anunţă că Joe Biden va călători, vineri, în Polonia pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o „criză umanitară şi a drepturilor omului”.

Biden va călători la Varşovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Andrzej Duda, a spus Casa Albă. Vizita în Polonia va avea loc la o zi după ce preşedintele american se va întâlni la Bruxelles cu aliaţii NATO, liderii G7 şi liderii Uniunii Europene pentru a discuta eforturile internaţionale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei.

Ora 7:40: Scurgere de amoniac la o uzină de produse chimice din Sumî

Scurgere de amoniac anunţată la o fabrică de produse chimice din orașul asediat Sumî, din nord-estul ţării, a declarat guvernatorul regional Dmitro Jiviţki. Jiviţki a avertizat cei pe o rază de cinci kilometri de uzina Sumîhimprom ar trebui să părăsească zona, deoarece gazul este periculos. Oficialul nu a precizat ce a provocat scurgerea.​​

Ora 7:36: Noua Zeelandă va trimite mai mult sprijin Ucrainei

Noua Zeelandă s-a angajat să ofere Ucrainei fonduri suplimentare de 3,46 milioane de dolari, precum și echipamente neletale. Prim-ministrul Jacinda Ardern a spus că banii vor fi direcționați către un fond NATO care furnizează combustibil, echipamente de comunicații și truse de prim-ajutor forțelor ucrainene.

De asemenea, va sprijini Ucraina cu surplus de echipamente tactice. Noua Zeelandă a trimis până acum asistență de aproximativ  7.5 milioane de dolari Ucrainei.

Ora 7:20: O persoană a fost ucisă în urma atacurilor din Kiev

Mai multe explozii au fost semnalate, duminică seară, în zone din capitala Ucrainei, Kiev, iar cel puţin o persoană a fost ucisă în urma atacurilor armatei ruse, a anunţat primarul Vitali Klitschko.

„Mai multe explozii au avut loc în districtul Podil. Conform informaţiilor pe care le-am primit, au fost lovite mai multe case şi un centru comercial. Echipele de salvare şi de poliţie sunt pe teren”, a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko, citat de BBC News şi CNN.

Pompierii depun eforturi pentru stingerea unui incendiu de amploare la un centru comercial din districtul Podilskyi. Primarul a anunţat că, potrivit unui bilanţ preliminar, cel puţin o persoană a fost ucisă în noile atacuri ale armatei ruse. În urmă cu câteva ore, sistemele de artilerie antiaeriană ale armatei ucrainene au lansat obuze spre avioane de vânătoare ruse, la periferia Kievului.

Ora 7:00: Ucraina respinge ultimatumul rus de a depune armele la Mariupol

Ucraina a respins categoric ultimatumul primit din partea armatei ruse de a depune armele şi de a preda oraşul Mariupol, informează luni Reuters.

„Nu va exista nicio predare, nicio depunere a armelor”, a declarat viceprim-ministrul Irina Vereşciuk pentru Ukraîinska Pravda la primele ore ale zilei de luni. Răspunsul a fost deja comunicat părţii ruse.

Ucraina a primit termen până la primele ore ale zilei de 21 martie pentru preda Mariupolul, apoi, între orele 10 – 12, ora Moscovei, vor fi deschise coridoarele umanitare, garantând tuturor celor care vor ieși că nu vor fi uciși, a spus, duminică seara, generalul rus Mihail Mizintsev.

„Depuneți armele”, a spus liderul militar rus Mihail Mizintsev rezistenței din Mariupol. El este directorul Centrului național rus pentru managementul apărării. Comentariile sale au fost făcute într-un briefing distribuit de Ministerul Apărării, potrivit Reuters.

„S-a dezvoltat o catastrofă umanitară teribilă”, a mai spus Mizintsev. Politicieni ucraineni și occidentali și forțele de apărare au acuzat Rusia pentru catastrofa umanitară. „Tuturor celor care depun armele le este garantată ieșirea în siguranță din Mariupol”, a adăugat liderul militar, relatează observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.