Atunci când lucrezi de acasă, nu într-un mediu organizat ca cel de la sediu, este important să urmezi anumiți pași și să ții cont de câteva aspecte, ca să fii cât mai eficient cu putință și să te asiguri că îți duci sarcinile profesionale la bun sfârșit. Iată cum poți să devii mai organizat și să îți rezolvi task-urile într-un mod eficient, astfel încât să fii cât mai productiv.
Evită task-urile simultane
Ca să nu te supraaglomerezi cu tot felul de task-uri, evită să le faci simultan. Chiar dacă crezi că vei câștiga timp, rezultatele obținute s-ar putea să nu fie pe placul tău, fiindcă nu te-ai concentrat suficient de mult și ți-ai distribuit atenția în prea multe părți. Ia fiecare sarcină de lucru în mod individual și fă lucrurile pe rând. Ocupă-te, în primul rând, de task-urile prioritare, care nu mai pot fi amânate. Astfel, vei duce fiecare proiect la bun sfârșit, fără ca stresul să se instaleze.
Este necesar să îți organizezi biroul într-un mod eficient
Mai ales dacă lucrezi de acasă, organizarea biroului este un aspect foarte important de care să ții cont, dacă îți dorești să ai o eficiență sporită atunci când muncești. Ia-ți un scaun confortabil, ca să poți să lucrezi relaxat și să îți ții spatele drept. Apelează la caiete de calitate, unde să îți notezi cele mai importante detalii ale zilei, astfel încât să nu omiți niciun aspect legat de proiectele pe care le ai de făcut.
De asemenea, o să îți prindă bine un dulap metalic în care să îți depozitezi dosarele, actele și documentele, pe care să le păstrezi în ordine. În plus, folosește și o imprimantă, ca să nu mai pierzi timpul. Pe de altă parte, o să îți fie de ajutor și un marker, o lampă, un suport pentru accesorii, un creion și un pix.
Trebuie să îți setezi prioritățile
Chiar dacă lucrezi din confortul propriului cămin, asta nu înseamnă, implicit, că trebuie să te culci pe o ureche și să fii delăsător. Este necesar să îți setezi prioritățile de zi cu zi și să ai un plan bine pus la punct. Nu amâna sarcinile profesionale, fiindcă la un moment dat volumul de muncă te va copleși și vei intra în criză de timp, iar din cauza asta s-ar putea să fii nevoit să lucrezi peste program. E important să îți duci la capăt obiectivele legate de job într-un mod eficient.
Nu uita să iei pauze
Deși e tentant să stai în pat toată ziua sau la birou, este important să mai iei câte o pauză, ca să te dezmorțești și să îți pui sângele în mișcare. De exemplu, poți să faci o scurtă plimbare de 10-15 minute prin cartier, să ieși puțin la aer curat. Pe de altă parte, dacă nu poți părăsi locuința, ieși pe balcon sau cel puțin aerisește încăperea. E indicat să mai respiri puțin aer curat, după un efort intelectual persistent, ca să îți reîncarci bateriile.
Atunci când vrei să fii cât mai productiv și să îți rezolvi task-urile într-un mod eficient, este necesar să ții cont de aceste aspecte și să le pui în aplicare. Încă din weekend, fă-ți un plan pentru săptămâna ce o să vină. Setează-ți prioritățile. Ia proiectele rând pe rând, fără să lucrezi simultan. Asigură-te că biroul tău este organizat corespunzător, ca să îți facilitezi sarcinile profesionale. Nu lăsa timpul să treacă și nu amâna ceea ce ai de făcut, ca să nu te supraaglomerezi, fiindcă s-ar putea să muncești peste program, dacă nu ți-ai terminat treaba la timpul ei. Totuși, nu uita să iei și pauze, ca să îți pui sângele în mișcare și să îți reîncarci bateriile. Astfel, cu siguranță vei avea parte de zile productive.
Sursă foto: Shutterstock.com
Lasa un raspuns