În seara zilei de luni, 28 martie, în jurul orei 19:00, un incendiu a izbucnit la clădirea unei societăți comerciale cu profil de prelucrare a laptelui din localitatea Șaru Dornei.

La sosirea echipajelor ardea generalizat acoperișul secției de prelucrare a laptelui (P+M) cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Au ars acoperișul clădirii, construit din lemn și acoperit cu șindrilă (draniță), pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. S-au degradat elemente de tămplărie și pereții de la nivelul parterului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum fără dispozitiv (sită) parascântei.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcțiile învecinate.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.