Conform deciziei prim-ministrului Victor Viorel Ponta numărul 435, din 17 octombrie, publicată în Monitorul Oficial, suceveanul Puiu Gelu este renumit în funcția de Secretar de Stat la Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură.

La jumătatea lunii septembrie, suceveanul Puiu Gelu, care ocupa funcția de Secretar de Stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, a fost eliberat din funcție printr-o decizie a prim-ministrului Victor Ponta. Decizia a fost luată în vederea mutării acestuia pe o funcție similară dintr-un departament nou înființat al Ministerului, și anume Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură.

Decizia renumirii lui Puiu Gelu pe funcția de Secretar de Stat a fost publicată astăzi, 17 octombrie, în Monitorul Oficial.

decizie puiu gelu

Tânărul inginer silvic sucevean a demonstrat că este un profesionist, că și-a îndeplinit destoinic toate atribuțiile de serviciu, motiv pentru prim-ministrul l-a păstrat în echipa de guvernare, pe o funcție de conducere, apreciindu-i astfel calitățile și abilitățile de lider.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.