Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că încep lucrările de modernizare a mai multor drumuri naționale din județul Suceava.
„Ca urmare a demersurilor pe care le-am făcut, a început modernizarea pe mai multe tronsoane de Drumuri Naționale. Astfel, au început deja lucrările de modernizare pe DN17 tronsonul Ilișești- Suceava. Într-o primă etapă vor fi incluse și alte lucrări pe DN17 la Iacobeni, precum și pe DN2E Vicovu de Sus – Vicovu de Jos care urmează să deservească Punctul de Trecere a Frontierei Vicov – Crasna și pe DN 2K între orașele Solca și Milișăuți.
Cei de la Drumuri Naționale vor continua lucrările și pe alte tronsoane de drum din județ”, a transmis șeful administrației județene.
Lasa un raspuns