Eduard Novak, ministrul Sportului, schimbă regulile în sportul românesc. Acesta a impus obligativitatea unei ponderi de cel puțin 40% a sportivilor români la toate competițiile intercluburi. Decizia luată de Novak va intra în vigoare începând cu sezonul 2022-2023, iar vizate sunt toate sporturile de echipă, inclusiv fotbalul.
Potrivit Ministerului, obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii.
Eduard Novak: „Este o decizie care va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă”
Eduard Novak a oferit și o primă explicație pentru decizia luată în cursul zilei de joi.
„După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale.
Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă. Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români.
Iar federaţiile sportive naţionale au obligaţia să respecte prevederile acestui ordin de ministru. Este o decizie care va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă. Mulţumesc tuturor federaţiilor pentru susţinerea acestei decizii şi succes în implementarea ei”, a declarat Eduard Novak pe pagina sa de facebook, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns