Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a anunțat că până la finalul vacanței de vară, în mai multe locații din municipiul Suceava vor avea loc spectacole de teatru de păpuși pentru copii. 

„Interesul deosebit față de aceste spectacole ne-a determinat să ne gândim și să organizăm pe perioada întregii vacanțe de vară o serie de spectacole de teatru de păpuși în mai multe locații din municipiul Suceava. Am început deja cu 1 iulie să prezentăm astfel de spectacole prin atelierul de teatru de păpuși din cadrul Centrului Cultural Bucovina. Ele se desfășoară la Biblioteca Bucovinei, în Ițcani, Burdujeni și parcul central al Sucevei. Iar recent am finalizat întregul program pentru lunile iulie și august. Astfel, În zilele de miercuri și joi, de la ora 12:00, spectacolele au loc la Biblioteca Județeană I.G. Sbiera, apoi vineri mergem în Ițcani la Centrul Multifuncțional, fostul cinematograf Arta din acest cartier, tot de la ora 12:00. În week-end, sâmbătă și duminică, vom fi în parcul central sau cu specatcole organizate în parcul copilului din Burdujeni. Cu excepția zilei de sâmbătă, când spectacolele au loc la ora 17:00, celelalte spectacole se desfășoară la ora 12:00. Prin urmare, începând din 1 iulie și până la sfârșitul lunii august, au loc aceste spectacole de treatru de păpuși susținute de actorii mânuitori de păpuși din cadrul atelierului de teatru de la Centrul Cultural Bucovina. Este o activitate care a stârnit un real interes din partea copiilor și părinților”, a declarat vicepreședintele Niculai Barbă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.