Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a înregistrat cel mai mare număr de candidați inscrişi la admiterea pentru programele de Licență zi din ultimul deceniu. Prorectorul USV Mihai Dimian a precizat că  faţă, de anul precedent, creşterea este de aproximativ 10%.

Potrivit datelor publicate pe site-ul unității superioare de învățământ, în prima sesiune de admitere afererentă anului de studii 2022 – 2023 s-au înscris 3.335 de candidați cu un total de 5.443 de opțiuni exprimate.

La licență zi s-au înscris 2.411 candidați cu 4.090 de opțiuni, în timp ce pentru licență ID au optat 236 de studenți, cu 322 de opțiuni exprimate. Totodată, și oferta educațională promovată de USV la studiile masterale a atras 640 de candidați care au depus 983 de opțiuni. Și la programele de conversie profesională s-au înscries 48 de candidați, 39 dintre aceștia înscriindu-se la specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar.

„Bătăliile” cele mai mari se dau la specializările Psihologie și Pedagogia învățământului primar și preșcolar, concurența ridicându-se la aproape 3 candidați pe un loc la prima specializare și de peste 2,6 candidați pe un loc la cea de-a doua.

Concurență acerbă se înregistrează și la Asistență medicală generală și Drept, specializări pentru care se „luptă” 2 candidați pe un loc.

Luni, 18 iulie, se afișează rezultatele, iar marți, 19 iulie pot fi depuse eventualele contestații. În perioada 20 – 27 iulie candidații admiși trebuie să se înmatriculeze la programul de studii pentru care a optat.

Reamintim că USV a scos la concurs circa 6.000 locuri, dintre care aproape jumătate sunt bugetate. Potrivit conducerii Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, toți bobocii de la USV vor primi un sprijin material, constând într-un laptop sau o tabletă și o cartelă SIM cu abonament de date cu o durată de valabilitate de minim 9 luni și cu minimum 50 GB pe lună. De asemenea, primii 3 studenți înmatriculați cu taxă, la anumite programe de studiu, vor primi pentru primul an de studii burse de studii speciale, iar peste 30% dintre viitorii studenți vor primi burse lunare cu valori cuprinse intre 600 și 1100 lei pe lună, timp de 12 luni.

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.