Guvernul României vine cu o nouă lege pentru autorizarea în țara noastră a firmelor străine, pentru a „simplifica” și „digitaliza” procesul care era până acum reglementat din anii 90. Taxa pe care o vor plăti firmele va fi de acum de 1.000 de euro, față de 1.200 de dolari anterior.

„Autorizațiile de funcționare a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine se eliberează, la cererea acestora, de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, prin intermediul unei platforme electronice, pe o perioadă de minim 1 an cu posibilitate de prelungire pe aceeași perioadă.  Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare să achită o taxă de autorizare în sumă de 1.000 Euro, echivalentul în lei, la cursul BNR din data plății. Taxa de autorizare se achită la organul fiscal central competent în raza căreia își are sediul reprezentanța”, arată proiectul de ordonanță.

În nota de fundamentare, Executivul susține că, prin acest act normativ, vrea să „ajusteze procedurile împovărătoare de înregistrare și de funcționare a reprezentanțelor străine în România”, să „simplifice” procedura de înregistrare, prelungire şi modificare a autorizațiilor de funcționare și să „digitalizeze” procedura de deschidere, prelungire şi modificare a autorizațiilor de funcționare ale reprezentanțelor străine precum și de radiere din evidențele MAT. De asemenea, este vizată „transparentizarea” evidenței reprezentanțelor străine autorizate în România de MAT.
Actul normativ stabilește cadrul legal și instituțional necesar autorizării și funcționării în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine autorizate de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), în conformitate cu realitatea economică și digitală actuală.
Totodată, adoptarea ordonanței contribuie la îndeplinirea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR (Jalonul 241), respectiv reforma privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinată mediului de afaceri.

3 Responses

  1. mihai grigore

    :revista floare albastra = blue.devine
    blue terra line pe price tip de display in sensul de reinstalare control so actualizare standard program si baze de date sfera ” human life in solar system ” : cerere de inregistrare a ifeii in registrul roman all programelor de calculator:

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : registrul este inactive electronic .vrea doar bani nemunxiti. asta nu inseamna ca nu eu am definitiile de baza pentru I ternet free in solar system :

    Răspunde
  3. mihai grigore

    :aceste idei aunt folosite in sistwmul solar so deci crez planeta martie punctual 00 = registru free inventii free sistem solar . so deci nu au legatura decay cu societatea civila care vacastiga din asta multi bani so decided I’ll via consider cu generozitate pe legaendarul poet mihai grigore nr 1 liric in istorie so stiinte ale fizicii : ala zice can daca nua inregistrez LA el can sa- mi fire ideile nuca nu imi da mimic dar auzi mai neica de suprapune puterii judecatoresti care trebuie doar sajudece process …deci interzic folosirea ideilor mele in sistemul solar fara acordul menu personal in scris format Gutenberg…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.