Primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, a premiat cuplurile din localitate care au împlinit 50, 55, 60 și 65 de ani de căsătorie. Evenimentul s-a desfășurat duminică, 14 august, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură a orașului Broșteni.

Festivitatea de premiere a venit ca o încununare a respectului și admirației administrației publice locale față de aceste cupluri și s-a bucurat și de prezența familiilor sărbătoriților, dar și a localnicilor veniți să felicite exemplele de trăinicie în căsătorie.

Primarul Alexandru Hurjui le-a transmis celor pe care viața i-a unit și ținut împreună peste 50 de ani, multă sănătate și mulți ani împreună!

„După doi ani dificili, mă bucur că am reușit să ne revedem pentru a-i aniversa pe cei care au împlinit, în ultimii trei ani, 50, 55, 60 sau chiar 65 de ani de căsătorie. Avem 43 de cupluri care serbează nunta de aur, 50 de ani, 18 cupluri care aniversează nunta de smarald, 55 de ani, 9 cupluri care aniversează nunta de ametist, 60 de ani, și un cuplu, familia Țicu, care a ajuns la nunta de alabastru, 65 ani de căsătorie. Familia este cea mai mare bogăție a unui om! Vreau să le transmit tuturor celor care au peste 50 de ani de căsnicie multă sănătate! Vreau să știți că sunteți un model pentru noi și pentru întreaga noastră comunitate! Vă doresc mult timp de acum înainte să vă bucurați unul de celălalt și de familiile dumneavoastră! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru comunitatea noastră și pentru ceea ce ne-ați învățat”, a transmis primarul Alexandru Hurjui în deschiderea evenimentului.

Și pentru că toate au fost făcute ca la carte, un sobor de preoți a oficiat o înălțătoare slujbă de binecuvântare pentru familiile care și-au serbat nunta.

Pe parcursul evenimentului, cei prezenți au luat parte la spectacolele folclorice susținute de artiștii de la Asociația Culturală „Muntenii Broștenilor”, coordonați de Paula Bondar, dar și de Giulia Macarie, Mădălina Borșan, Ansamblul „Flori de Merișor” din Poiana Stampei, Felicia Oblesniuc și invitatul special Andrei Bălan, originar din Broșteni.

În amintirea vremurilor trecute, organizatorii au recreat și momente de la nunțile de altădată, între care iertăciunea sau luatul miresei, când s-a și cântat tradiționalul „Ia-ți mireasă ziua bună!”.

Și pentru că acest moment trebuie să rămână în amintirea oamenilor, Primăria și Consiliul Local Broșteni au oferit sărbătoriților diplome, flori și câte o mică atenție financiară.

„Gândul mă duce la părinții mei care împlinesc 50 de ani de căsnicie și mă rog Bunului Dumnezeu să îmbătrânesc la fel de frumos ca dumneavoastră, împreună cu draga și înțelegătoarea mea soție, alături de care am petrecut până acum doar 22 de ani. Familia trebuie să fie sfântă și de aceea fiecare dintre noi are obligația cetățenească și spirituală să o apere și să o promoveze așa cum o știm noi de mulți ani”, a mai spus primarul orașului Broșteni, care a și mulțumit celor care au contribuit la organizarea evenimentului, sponsorilor, dar și cetățenilor prezenți.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria și Consiliul Local Broșteni, iar sponsor a fost CAR Învățământ Fălticeni.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.