Fostul președinte Traian Băsescu a cerut revizuirea sentinței prin care a fost declarat colaborator al fostei Securități. Curtea de Apel București a programat primul termen în 21 octombrie.
Traian Băsescu cere revizuirea sentinței de colaborator al fostei Securități, potrivit Mediafax. Curtea de Apel București va analiza cererea sa în luna octombrie.
Curtea Supremă a decis că Băsescu a colaborat cu Securitatea
Reamintim că, în 23 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Atunci, Curtea Supremă a respins apelul depus de fostul președinte față de decizia Curții de Apel București. Decizia ÎCCJ a venit după ce documentele depuse în instanţă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) au arătat că Traian Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe, semnate cu numele de cod ”Petrov”.
„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, se arată în minuta instanţei.
În urma acestei decizii, Băsescu şi-a pierdut beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte, scrie observatornews.ro.
Lasa un raspuns