Un ofițer de la Serviciul Român de Informații a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA, care l-au prins în flagrant în timp ce ar fi primit mită 2.500 de euro de la o persoană pentru a interveni astfel încât să o scape de probe într-o investigație care o viza.
Conform DNA, procurorii militari din cadrul direcției au dispus control judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Bogdan Popescu, ofițer la Serviciul Român de Informații – Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, pentru infracțiunea de trafic de influență.
Procurorii spun că în 9 august ofițerul i-ar fi cerut unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari ai Serviciului Român de Informații, „astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă”. Concret, ofițerul ar fi promis că va interveni pentru ca persoana respectivă să scape de probe într-o investigație care o viza.
În 19 august, ofițerul SRI a primit în acest scop suma de 2.500 euro, fiind prins în flagrant.
Pe durata controlului judiciar, ofițerul SRI trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura, direct sau indirect, și să nu comunice pe nicio cale cu persoane menționate în ordonanță, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns