George Simion a anunţat programul evenimentelor de la nunta sa din acest week-end care va avea loc în satul Oveselu, comuna Măciuca, judeţul Vâlcea, iar sâmbătă liderul AUR se va căsători cu iubita sa Ilinca Munteanu.

El a precizat că nuntaşii vor avea parte de surprize, inclusiv un balon cu aer cald. Accesul oamenilor la nunta acestuia se va face pe bază de brăţară, similar cu intrarea la un festival, brăţările fiind inscripţionate cu motive tradiţionale pe care scrie Ilinca şi George Simion şi mesajul „Uniţi din iubire”. Aproximativ Circa 10.000 de nuntaşi vor participa sâmbătă la cununia religioasă şi petrecerea câmpenească organizată pentru căsătoria lui George Simion.

Invitaţii vor face plimbări cu balonul cu aer cald şi vor mânca vânat

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, pe lângă artişti celebri din toate colţurile ţării – Theo Rose, Sofia Vicoveanca, Plăieşii, Surorile Osoianu, Sava Negrean Brudaşcu şi alţii, la eveniment va fi şi muzică folk şi rock, cum ar fi trupa Pheonix, Adrian Naidin şi a Maria Gheorghiu.

Copiii vor avea activităţi dedicate, cu teatru de păpuşi, ateliere de călărie, de desen şi grafitti, sculptură. De asemenea, un balon de aer cald şi o demonstraţie ecvestră precum şi daci şi romani vor întregi activităţile, scrie News.ro

Liderul AUR are şi o hartă a evenimentelor de la căsătoria sa din acest week-end care poate fi accesată AICI.

Programul nunţii este următorul: 

VINERI, 26 AUGUST

  • Toată ziua – amenajare locaţie, pregătire food court, preparare sarmale
  • Ora 16.00 – cununia civilă, primăria Măciuca

SÂMBĂTĂ, 27 AUGUST

  • 07.00 – sosirea participanţilor
  • 10.00 briefing operativ cu şefii echipelor de producţie media. Locaţia este în centrul de presă, situat visavis de terenul pe care se desfăşoară evenimentul. 
  • Participă: departamentul de comunicare AUR (George Orbean – coordonator, Cristian Acatrinei – director birou de presă, Adriana Augustin – booking)
  • 12.00 – Cununia religioasă. Locaţia este în bisericuţa de lemn construită lângă Pensiunea Forest Retreat and Spa
  • 14.00 – începerea spectacolului. Locaţia este scena principală a evenimentului pe terenul de lângă Pensiunea Forest Retreat and Spa
  • 23.00 – Focul de artificii. Locaţia este lângă scena principală

ATRACŢII ŞI EVENIMENTE

  • Plimbări cu balonul cu aer cald. Invitaţii pot face plimbări contra-cost cu un balon andocat în vecinătatea scenei principale. 
  •  Corturi cu tematică folclorică amenajate de meseriaşi din mai multe zone ale ţării. Acestea sunt vizibile în mai multe locaţii din vecinătatea cîmpului
  • Demonstratie de echitaţie şi plimbări cu calul (pentru copii). Locaţia este manejul de pe terasele Pensiunii
  • Teatru de păpuşi pentru copii. Scena este amenajată în imediata vecinătate a terenului unde se desfăşoară petrecerea. 

GRĂTAR ŞI MÂNCARE LA CEAUN

Mâncarea şi băutura sunt oferite participanţilor în zona special amenajată pe terenul unde se desfăşoară evenimentul. Invitaţii vor putea savura tocană de vânat preparată într-un ceaun de ndouă tone, grătar de berbecuţ şi porc, mititei. Berea şi vinul (alb şi roşu) vor fi oferite la pahar în aceeaşi zonă unde se serveşte şi mâncarea. 

ACCES

Accesul se face doar în zonele special marcate şi este posibil doar cu prezentarea brăţării oferite de organizatori. Invitaţii care nu au intrat încă în posesia brăţărilor le vor putea lua de la membrii echipei de acces pe baza unui act de identitate. Recomandarea organizatoriklor este ca oamenii să îşi procure din timp brăţările de acces pentru evitarea aglomeraţiei. 

PARCARE

Mai multe parcări au fost amenajate în zonă şi în locaţii aflate în vecinătatea localităţii. Acestea sunt marcate special. Organizatorii îndeamnă participanţii veniţi cu maşinile din alte zone să acceseze parcările din locaţiile indicate pe site-ul georgesimion.ro şi să folosească autocarele puse evenimentului pentru a ajunge în locaţie. 

PARCARE PENTRU PRESĂ

În perimetrul de siguranţă al evenimentului nu se parchează nicio maşină, cu excepţia vehiculelor utilitare (transport marfă şi logistică, care de reportaj tv, utilitare de suport tehnic). Pentru presă este disponibil un sector din parcarea amenajată la Stadionul din localitate.

George Simion a precizat, miercuri, că 12.000 euro a costat până acum evenimentul, bani care, susţine liderul AUR provind din donaţii sau sunt cadou de la naşi. El a explicat a cumpărat o varietate mare de legume pe care spune că a cheltuit 7.000 de lei. El a mai spus că va fi, la nunta sa un ceaun de două tone de vânat în care vor intra şi legumele.

„Va fi cel mai mare ceaun de până acum. Avem mămăliguţă cu brânză şi mămăliguţă cu sarmale şi grătare. Tort era imposibil să fac pentru 10.000 de oameni că după aia apăreau divergente. Aşa că avem mere de la Voineşti, din Dâmboviţa şi de la Rădăşeni din Fălticeni şi avem pepeni de la Amara, din Ialomiţa”, a declarat George Simion.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, alături de ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vor oficia slujba de cununie a lui George Simion cu Ilinca Munteanu.

Încă din 11 iunie, George Simion, în vârstă de 35 de ani, a invitat, printr-un mesaj video postat pe Facebook, populaţia României să partice la nunta sa cu Ilinca Munteanu, în vârstă de 24 ce ani. Condiţia pe care a pus-o liderul AUR a fost ca participanţii să fie îmbrăcat în ie traditională românească, scrie observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.