Aderarea României la spațiul Schengen aduce mai multe beneficii pentru cetățenii țării, printre care eliminarea controlului de la frontiere și astfel, scăderea timpilor de așteptare.
În primul rând, aderarea va elimina timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria și Bulgaria, iar în cazul aderării Bulgariei, și la punctele de trecere terestre cu Grecia, fiind eliminat controlul de la frontiere.
Trecerea frontierei, doar cu un document de identitate valabil
De altfel, trecerea frontierei se va putea realiza indiferent de oră, prin orice loc, în orice perioadă a anului, iar cetățenii României sau ai altor state membre, care călătoresc în spațiul Schengen, vor trebui să aibă asupra lor doar un document de identitate valabil.
În cazul frontierei aeriene, va fi eliminat controlul de frontieră pentru zborurile către și dinspre destinații din spațiul Schengen, scrie adevarul.ro.
Comerț mai profitabil
Impactul va fi unul și mai mare în cazul transportatorilor, care nu vor mai pierde timp cu controale și proceduri birocratice la frontierele terestre cu Bulgaria și Ungaria, un alt beneficiu în acest caz fiind și comerțul.
Implicit, vor fi reduse costurilor transportatorilor cu combustibilul, salariile și diurnele.
Astfel, aderarea la spațiul Schengen va crește atractivitatea României atât ca destinație de afaceri, cât și ca destinație turistică.
Aderarea României la spațiul Schengen
Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că susține aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Liderul guvernului german a afirmat că cele trei țări întrunesc toate criteriile tehnice pentru aderare și că va „lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline”.
Ulterior, după afirmarea sprijinului Germaniei pentru aderarea României la spațiul Schengen, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de mulțumire.
„Salut anunţul făcut astăzi, la Praga, de Cancelarul Olaf Scholz cu privire la sprijinul Germaniei pentru aderarea României la Spațiul Schengen – un obiectiv strategic al ţării mele, care îndeplineşte în mod clar toate cerinţele tehnice. Îi mulţumesc pentru angajamentul său personal”, a scris preşedintele Klaus Iohannis într-o postare pe Twitter.
Executivul de la Bucureşti este, de asemenea, încrezător că România este tot mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen, în contextul războiului din Ucraina şi ca urmare a demersurilor făcute la nivel internaţional în acest sens, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns