Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat miercuri, 5 octombrie, în conferința săptămânală de presă, că a semnat cu reprezentanții E.On noile contracte de furnizare a energiei electrice care vor fi valabile până la data de 31 august 2023. Potrivit edilului, tarifele sunt mai mari de 10 ori față de cele de anul trecut și de 3-5 ori față de cele de la începutul acestui an.
„Pentru iluminat de zi, de la 5.540,14 lei megawattul noi am negociat un preț de 4.927,20 lei. La iluminat pe timp de noapte am negociat de la 3.483,33 – la 3.044,45 lei megawattul, iar la celelalte tarife am negociat de la 4.218,73 lei la 3.748,64 pe megawatt. Deocamdată până în aprilie anul viitor e bine pentru că suntem prinși în programul de plafonare. Vom vedea de atunci încolo ce vom face”, a declarat primarul Ion Lungu.
Edilul a adăugat că nu se vor face economii absurde nici în Primărie și nici la școli pentru a putea face prețului mare la energia electrică, însă, dacă se va pune problema, s-ar putea tăia din resursele financiare de la investiții.
Lasa un raspuns