Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat luni, 7 noiembrie, Drumul Județean 209A Mălini – Slatina – Găinești, în lungime de aproape 13 kilometri, care a fost modernizat de administrația județeană, valoarea totală a investiției ridicându-se la 5,3 milioane de euro.

„Este un drum extrem de important care duce spre Mănăstirea Slatina ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu dar și spre satul Găinești. Este un drum care are o lățime de 8 metri, două straturi de asfalt, sunt patru poduri noi pe care le-am prins în acest proiect extrem de important, sunt și patru poduri reabilitate. Rezolvăm o problemă extrem de importantă legată de această zonă a județului, respectiv Mălini- Slatina. Trebuie să spun că în paralel s-a lucrat la apă-canal în această localitate. De asemenea, o investiție foarte mare ca să nu se sape de două ori. În această zonă Consiliul Județean pregătește și alte proiecte mari. De exemplu, în momentul acesta, lucrăm la proiectul Mălini – Borca. Deci se lucrează pe drumul lui Nechifor Lipan din Baltagul, o investiție foarte mare.

Se lucrează în pădure acum pe partea de drum județean din zona forestieră spre Crucea Talienilor. Am asfaltat câțiva kilometri în Mălini săptămăna trecută, iar în partea dreaptă spre Valea Moldovei – Capu Câmpului pregătim pe POR legătura Slatina cu Gura Humorului, modernizarea drumului cu un pod prin albia râului Suha, în așa fel încât Măliniul să fie legat și la Fălticeni și la Gura Humorului ca viitoare stațiune turistică”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

De cealaltă parte, primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman, a precizat că, după terminarea proiectului de apă și canal, desfășurat prin PNDL, se are în vedere crearea unei zone de siguranță pentru pietoni, adică construirea de trotuare, dar și de căi de acces în gospodării, de-a lungul Drumului Județean proaspăt modernizat, mai precis în zonele centrale din Slatina și Găinești.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.