În murmur de rugăciune și colinde, copiii de la Școala Gimnazială Zamostea s-au așezat inimă lângă inimă și suflet lângă suflet și au oferit, în prag de sărbători, un program artistic demn de orice scenă.
,,Emoție, eleganță, tradiție, mireasmă de bucurie și frumos. Așa pot defini acest program. Dar când toate acestea sunt încununate de glasul dulce al colindelor, atmosfera nu poate fi decât de vis. Mulțumim părintelui Ostaficiuc Vasile, de la Parohia Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Nicani, cel care a dat viață acestui cor și care ne-a adus împreună pentru împlinire. De-atâția ani, neobosit, încântați în văz, și auz, și suflet, adunând roată în jur și oameni mici și oameni mari, ghidând pașii, gândurile și faptele spre Cel care este Calea, Adevărul și Viața. Eleviii sunt niște bucovineni autentici, talentați care promovează neobosiți tradiția noastră străbună. Cât despre bucuria pe care am transmis-o tuturor cadrelor didactice, funcționarilor publici de la Primăria Zamostea, rămân amintirile, cu emoțiile lor, de toate felurile. Mici și mari, Dumnezeu să vă răsplătească osteneala și dragostea pentru ZAMOSTEA! Să vă găsească sărbătorile de iarnă, cu tihna cea de altădată! Mulțumim pentru povestea scrisă cu multe inimi”, a spus prof.Cojocariu Ioana-Maria, consilierul educativ și coordonator al grupului de elevi.
Lasa un raspuns