Două noi proiecte cu fonduri europene vor fi implementate în comuna suceveană Cornu Luncii. Anunțul a fost făcut de către primarul Gheorghe Fron, care a precizat că, de curând, a semnat și contractele de finanțare aferente.  Este vorba despre proiectele „Reabilitarea moderată a Primăriei Cornu Luncii, sat Cornu Luncii” și „Reabilitarea moderată a sediului administrativ al Primăriei Cornu Luncii, sat Sasca Mică”.

Potrivit edilului, primul proiect este în valoare de peste 1,4 milioane de lei, iar cel de-al doilea de peste 620.000 de lei, ambele prevăzând reabilitarea clădirilor în vederea îmbunătățirii serviciilor publice prestate la nivelul comunei Cornu Luncii.

„Tot prin PNRR, vor fi reabilitate și blocurile din comună, proiect pentru care am semnat contractul în luna noiembrie a anului trecut, iar în perioada imediat următoare voi mai semna un contract de finanțare, tot pe fonduri europene. Vreau să mulțumesc deputaților Eugen Bejinariu și George Șoldan pentru tot sprijinul acordat și să îi asigur de recunoștința comunității din Cornu Luncii”, a transmis primarul Gheorghe Fron.

Trebuie precizat că cele două investiții contractate vor fi realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10, Fondul Local.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.