Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat miercuri, 22 februarie, într-o conferință de presă, că Primăria Suceava prelungește gratuitățile la încărcarea mașinilor electrice pentru persoanele fizice la cele 28 de stații amenajate în 2018, până la data de 1 ianuarie 2025.

Acesta a subliniat că gratuitățile sunt acordate persoanelor fizice care au domiciliul și au înmatriculat autovehiculul electric sau hibrid pe raza municipiului Suceava.

„Încărcarea se va face în baza cardurilor eliberate de Primăria Suceava. În privința stațiilor de încărcare ultrarapidă Primăria Suceava va introduce un tarif atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice de 1,44 de lei/kWh. Accesul privind încărcarea la stațiile de încărcare rapidă amplasate pe domeniul public al municipiului Suceava se va face în baza unei aplicații ce va fi disponibilă în sistemele de operare Android și iOS cu achitarea contravalorii tarifului care se instituie pentru serviciul de încărcare a autovehiculelor electrice și plug-in hibrid”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Potrivit acestuia, până acum Primăria municipiului Suceava a emis carduri de încărcare pentru 84 de persoane juridice (90 de mașini electrice și 13 hibrid) și 151 pentru persoane fizice (135 de mașini electrice și 19 mașini hibrid). 

6 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : si poetii _ viceprimarul harsovschi este un lider liberal in toata puterea cuvantului_ desi nu citeste poesii are respect fata de poeti – acestia fiind si ei persoane umane _ in acest comentariu vom vedea si de ce societatea civila = romania libera are nevoie de ei:

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : si copiii sau parintii celor care lucreaza procuratura respecta regulile societatii civile _ cum _ ? LA plimbarea de seara au niste dihanii de caini cat toate zilele pentru care cumpara pe vuchere ” profile ” potol_ problema – I ca in parculetul de pe aleea pe care intentionez si supun la votul romaniei libere ca sa se cheme ” piata constitutiei ” _ fara less seara cam imediat cu lasarea intunericului chisa la propriu aceste haute extrem de periculoase _ plimbate fara lesa :in parculetul langa care acum pe trotuar e targul de martisoare tinut de la revolutie si pans acum ca si simbol al daciei phoenix !*:

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : observati ca nu am spus explicit ca doamna-i contabila la procuratura _ totusi e adevarat ca-l plimba pe ” Joe frezar ” pana in fata la complex bucovina under education _ fecale parc trotuar in fata chioscul cu cafele a baiatului lui tcaciuc severing _ care nu are caine si- I politicos inclusiv cu poetii:

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : insa _ atentie _ targul de martisoare a scos la suprafata in aspect de tip benladem _ in spatele ancestor haite de apartment mai in alb _ au aparut aseara altii cu haite de lupta care se da la tine ( si la mine s- a aruncat) direct sore gatul tau si ti- l rupe pe loc _ deci au cost dresati pentru lupte _ aunt fara lesa _ inainte a trecut in jandarm care faces de paza mai incolo _ secret_ cu pistol LA sold si singur _ dar daca il ataca jivina respective _ ca deaia o fi luat si LA consiliul judetean cladirea doc _ care- I cu mult mai incolo _ sore centrul orasului_ inainte si dupa au trecut copii si femei gravide _ unele cu caruciorul !*: asa _ dom harsovski _ sa declare laprimaria suceava prezenta in perimetru a respective I jivine _ datele ei biografice si presa si cetateni sa-i poata recunoaste intr- o baza de date a primariei _ at I vazut ca la bucuresti cum scrie in ziar_ o astfel de jivina a rupt de vie o femeie in plina aglomeratie _ iar_ aceasta _ a murit :

    Răspunde
  5. mihai grigore

    : piata constitutiei romaniei libere_ sau _ simplificat_ piata ” mihai grigore”!* _ce tare nu- I asa ?_ can filmele cu arnold scwaitenger !*:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.