Acest articol este despre femeile adevărate, nu despre cele închipuite

de Dragoş Huţuleac

Pentru mine, mama este prima voce a conştiinţei mele. Zic asta pentru că, de fiecare dată când vreau să fac ceva rău, îmi apare gândul acesta: „Da’ oare ce-o să zică mama dacă fac asta?”.  Şi nu e vorba de frică. Nicidecum. E vorba de ruşine. Deoarece ştiu că fapta mea o va întrista. Şi atunci renunţ. Stau cuminte în banca mea şi caut o soluţie pozitivă. Pe care de cele mai multe ori nu o găsesc, dar pentru că timpul trece, nici răutatea gândită nu mai poate fi pusă în practică.

A doua voce a conştiinţei mele a devenit fiica-mea. La fel! Când mă furnică să fac o măgărie îmi apare în faţa ochilor chipul fetei mele de peste ani şi dezamăgirea din ochii ei când află ce am fost în stare să fac. Şi atunci iarăşi renunţ. De altfel, am mai spus-o: când eşti părinte iei foarte uşor hotărâri. Te gândeşti ce model vrei să fii pentru copilul tău şi acţionezi în consecinţă.

Drept urmare, am ferma convingere că femeile din viaţa noastră ne pot face mai buni. Inclusiv fosta soţie m-a făcut un om mai bun, pentru că şi ea a fost multă vreme o voce a conştiinţei mele. 

Femeile din viaţa noastră devin pe nesimţite cele mai importante persoane de lângă noi pentru că ajungem să le iubim. Şi când iubim pe cineva, cea mai mare grijă a noastră este să nu dezamăgim acea persoană. Iar asta ne face din leneşi, harnici, din nesimţiti, simţiţi, din minciunoşi, oneşti, din nespălaţi, spălaţi, din beţivi, antialcoolici, din necinstiţi, cinstiţi, ş.a.m.d. În principiu, iubindu-l pe cel de lângă noi, devenim mai buni. Aş merge până acolo încât aş afirma că dacă această transformare în bine nu are loc, atunci în mod cert nu este vorba de iubire. Este doar ceva ce îi va chinui pe amândoi. Sau cum ar zice influencerii: e o relaţie toxică.

De ce ajungem să iubim femeile? Pentru că ne lasă se ne simțim importanți, pentru că ne fac să ne dorim mai mult, pentru că ne încurajează când nu o face nimeni, pentru că au pielea catifelată și sânii frumoși, pentru că în ele nu moare copilăria niciodată, pentru că sunt mamele noastre sau mamele copiilor noștri, iubitele sau fiicele noastre.  Pentru că ne ajută, pentru că sunt atente la detalii, pentru că au grijă de noi, pentru că văd frumosul acolo unde noi vedem obișnuitul, pentru că iubesc florile, pentru că iubesc copiii și orice făptură aflată la început de viață, pentru că nu se bărbieresc, pentru că poartă tocuri, pentru că sunt cochete, pentru că știu să ne redea încrederea în noi, pentru că știu să ne transforme din băieți în bărbați fără să ne doară.

Şi ca să fiu clar, acest articol este despre femeile adevărate, nu despre cele închipuite….