Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Primăria Comunei Sucevița, l-au omagiat joi, 9 martie pe Iraclie Porumbescu, tatăl marelui compozitor Ciprian Porumbescu, la împlinirea a 200 de ani de la naștere în cadrul unui amplu program care a avut loc la Sucevița, acolo unde s-a născut. La eveniment a luat parte și vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă.

Ziua de joi a debutat cu Liturghia arhierească, săvârșită în Paraclisul Mănăstirii Sucevița, de către PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar ulterior a fost oficiată slujba Parastasului pentru familia Porumbescu în cimitirul Parohiei Sucevița, la mormântul Varvarei Golembiovschi, mama părintelui Iraclie. Programul a continuat cu lansarea Cenaclului literar „Iraclie Porumbescu” al Protopopiatului Rădăuți cu două momente artistice  de referință și anume interpretarea „Baladei” lui Ciprian Porumbescu și recitalul de poezie al elevilor de la Școala „Dimitrie Vatamaniuc” din Sucevița. Evenimentul s-a încheiat cu conferința dedicată lui Iraclie Porumbescu, la care au participat prof. Liviu Papuc, prof. Marian Olaru și pr. Ilie Molea.

„Pe măsură ce dezvoltăm și concretizăm calendarul de evenimente incluse în Programul Anul Ciprian Porumbescu, putem constata că nu există zonă a județului Suceava în care sa nu identificăm „amprenta” Porumbeștilor. Ca urmare, vom organiza evenimente în întreg județul pentru a marca Anul Ciprian Porumbescu. De asemenea, sunt convins că aceste evenimente vor deveni permanente, în anii ce vor urma. Anul Ciprian Porumbescu este doar un început”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.